Vorbe de duh. Părintele Iustin Pârvu

- Acasă -

Acasă a fost pentru mine totdeauna locul în care am văzut ca oamenii au frică de Dumnezeu, respectă tradiţia şi valorile neamului. Dacă nu respecţi valorile neamului, care e identitatea ta în lume? Dacă nu respecţi tradiţia, care e legătura ta cu trecutul, e rădăcina ta puternică, cum mai ai pretenţia să rezişti în faţa loviturilor prezentului şi ale viitorului? Dacă nu-L respecţi pe Dumnezeu, cum să te mai consideri un om cu destin?

Un om obosit pe un drum de ţară, vara sub arşiţă, merge şi înaintează cu speranţa că ajunge acasă. Dar un suflet care a pierdut acel acasă, care e întoarcerea la Dumnezeu, cît are de pătimit, de rătăcit?

- Închisorile -

Dacă ieşeau deţinuţii politici din închisoare şi îşi făceau măcar 10% dintre ei câte o mănăstire, astăzi am fi fost un popor de neînfrânt de nici o putere trecătoare. Închisorile au creat caractere şi au conferit morală indivizilor, au creat patrioţi pentru că deţinuţii n-au confundat niciodată pe torţionari şi pe gardieni cu poporul român.

- De ce i-aş "certa"(cu dragoste) pe români -

Pentru că le-a dat Dumnezeu cele mai frumoase daruri şi ei nu par să fie conştienţi de asta. Între daruri amintesc jerfa creştinească a înaitaşilor, valorile culturale şi intelectuale, o biserică vie. Apoi au la îndemâna un pământ care dă de toate, numai să întinzi mâna, să-l sapi. Ei, cu toate acestea, românul pare să nu se descurce, moştenirea primită este peste puterile lui să o administreze, să o sporească. Neamul e dezmembrat şi nu mai găsesc oamenii puterea să se unească în acelaşi ideal, fiecare se crede mai presus de aproapele său şi de asta caută să-l înfunde pe vecin, pe frate, pe prieten.

*vorbe "memorabile", "ziditoare" (ghilimelele se referă la naturalitatea lor)

- Tradiţia e aşezarea în matcă a unui neam.
- CREAŢIA e o aspiraţie continuă către armonia unităţii şi a unicităţii.
- IUBIREA şi CREDINŢA se implică reciproc(sunt echivalente).
- Când biserica devine mai mult muzeu, omul devine un fel de exponat, nu mai trăieşte după coordonatele fireşti


Observaţie) Am avut surpriza să-l "descopăr" pe acest părinte, mai mult din carte decât pe viu. Căci am fost la mănăstirea Petru Vodă - ridicată de dânsul ca promisiune ce şi-o făcuse în exterminatoare închisori comuniste politice. Căutam un fost coleg de liceu, absolvent de matematică şi alegând monahismul după facultate. Acesta a fost pretextul principal al călatoriei mele la Petru Vodă. Am intrat ultimul la marele duhovnic Iustin. Şi trebuie să recunosc ca nu prea mi-a plăcut cum mi-a răspuns la o întrebare despre N.Steinhardt - acel evreu care s-a îndrăgostit, tot în închisorile comuniste, de ortodoxie şi de poporul român. Răspunsul părintelui, cred şi acum, a fost cam şovin - se îndoia de posibilitatea unei asemenea "convetiri". În sinea mea am taxat: Iustin Pârvu... nu prea, cu tot renumele.... Aflând apoi de creaţiile dumnealui, dând şi peste cartea din care am citat mai sus(unde se trec în revistă de toate într-n duh generos, dar şi cu specific ortodox - fără urmă de şovinism: se apreciază între altele chiar implicarea mai mare a catolicilor în problemele oamenilor) - "Părintele Iustin Pârvu. Daruri duhovniceşti", ediţie îngrijită de Andrei Alui Gheorghe - am scos taxa, am considerat-o un accident la un înţelept. Şi mi-am amintit încă o dată de ţînţarul armăsar. Şi că traseul mîntuie abaterea. Şi că e păcat să nu crezi...