Succesul tragic...

cam aşa aş defini filozofia cea mai populară a zilelor noastre. Cei mai mulţi sau, în orice caz, cei mai gălăgioşi oameni trăiesc pentru a avea succes. Nu ai succes, eşti un învins. Succes tragic, din moment ce devine o ghilotină cu public, mass-media şi alte mase veşnic înfometate de asemenea mese. Tragic pentru că este o închidere. Şi tragic pentru că nu aparţine unui erou "tragic"... această abordare (creştină) fiind către polul nelimitat, valorificând suferinţa, chiar cu preţul de "a umbla cu capul spart" (fii atent!). O diferenţă de libertate similară celei între un rânjet "chitit" şi un zâmbet (nelimitat, deşi formal poate fi ! abia perceptibil). Da, că, în general, masele se supără dacă le trezeşti. Asta nu trebuie să ne taie speranţa, credinţa, abnegaţia sau relaxarea ci să le nuanţeze, întărească, să ne inspire la o eficienţă: faci ce poţi în condiţiile date. Nu poţi urî masele, nici măcar răspunzându-le cu aceeaşi monedă. Ar însemna să iei prea în serios acest termen abstract: mase. Şi să ratezi esenţa: persoana.