Raport către don Costel ;)

Don Costel Caşcaval, un actor român de mare potenţial... fără strâmbe:
"Am vazut filmul Portretul Luptatorului la tinerete...,
regizat de Constantin Popescu,baiatul producatorului Titi Popescu.Film facut in familie. Oare de ce ne apucam de astfel de teme,daca nu stim sa le punem in pagina!?! Distributia prost aleasa. Nu ma refer la jocul tinerilor actori!Datorita tineretii lor, nu sunt credibili! Se vede ca nu au facut nici macar armata candva.Singura preocupare a Partizanilor in acest film,este sa aiba doar ce manca!Un film de trei ore, care nu spune nimic din ce ar fi putut fi spus!D-nul Regizor Constantin, tema de istorie, e mult prea complicata pentru d-ta!"

Mai jos redau răspunsul meu (mai vechi) acestui 'friend' de pe Facebook (nu, nu îl atac, încerc să îl trag de manecă şi îmi spun părerea).
"
Si ce dacă a fost făcut în familie!? Multe lucruri bune se fac în familie. E natural să te ajuţi cu familia, dacă sepoate, nu? Îţi pare rău când vezi că nu se poate. Este o mare pierdere a timpurilor noastre faptul că nu mai avem tradiţia transmiterii din tată în fiu, că am ajuns, dintr-o VERIGĂ care simţea/folosea pulsaţia neamului (ce altceva este coloana lui Brâncuşi?) şi îşi cultiva pamânturile, o piesă de folosit pe piaţa culturală gloabală, a obiceiurilor, a muncii etc.

Regizorul are marele merit de a fi abordat cât a putut el de serios acest subiect dificil, sensibil (mai ales pentru români), despre care s-a documentat cu anii - vezi cantitatea uriaşă de informaţie pe care o presupune alcătuirea filmului, dar şi interviurile pe care le-a dat. Da, este un film care se vrea a fi şi un documentar. Şi cred că era esenţială dimensiunea documentară pentru acest subiect, ca să nu fim minţiţi, fie si "frumos". Cum ne mint mercantil dar şi "eftin" o grămadă de telenovele şi alte entertaiment-uri.

Pentru că mă intereseaza mult subiectul, mi-am strâns nişte gânduri la adresa:
http://muscelu.blogspot.com/2010/11/omnipotentul-ganditor-de-prestigiu-in.html

Mă bucur ca vă pasionează subiectul şi că i-aţi dat atenţie din prima, dar nu sunt de acord cu judecata dvs.. Îmi pare rau! Prea faceţi morală unui regizor care a gândit generos (! chiar şi-a propus să facă o trilogie), chiar dacă, din p.d.v. "artistic" (acest atribut e până la urmă interpretabil - io, unul, cred că
fără morală e pustiu, estetismul pur părându-mi-se o bagabonţeală), poate că filmul nu e o capodoperă. Dar e cap de operă în sensul că ne zgâlţâie cu amintirea unor pete albe din istoria noastră, ne face să credem că se poate, că nasc şi-n Romania Oameni - unii dintre ei fiind chiar, prin dăruire, sfinţi. Este cu adevărat tonic, mai ales în aceste vremuri când se pare că avem o problemă cu identitatea şi, implicit, cu solidaritatea, şi dacă o ţinem tot aşa vom ajunge o colonie.

Adăugare.

Văzui aseară la M.Ţ.R. "Asfalt tango", un film mediocru al totuşi-importantului regizor Caranfil. Film superficial, forţat... să ne râdem de orice. Comedie in stil american, mercantil, cu specific bişnităresc de tranziţie. Şi cu oarece cioranism "eftin" -"vezi că e cât p'aci să-mi fac felu'" - prin anvergura vitejiei roaderii la ţâţâna naţională (se prezintă acolo un ţăran român libidinos şi bleg cum n-am vazut în viaţa mea, deşi cam umblu pân ţară). O comedie meschină. Efectiv credeam că am halucinaţii când am auzit o actriţă declarând printre suspine că filmul ăsta, la rularea de ieri, a făcut-o să se îndrăgostească de cinema. Şi totuşi nu l-a întrecut pe intelecualul fanion cu numele de G. Liiceanu care, cu ochi de uliu, aprecia filmul, nici mai mult, nici mai puţin, drept o tragedie ecorşantă".

Sigur, au fost mulţi în sală şi mai ales tineret probabil "nonconformist" - şi acest atribut poate fi interpretat "după facultăţi". Oricum lume bună şi tânără... e adevărat, mai puţin interesată să problematizeze la discuţia de după film cu regizorul. Şi uite aşa mi-am adus aminte de ce spunea alt regizor, Cristi
Puiu. Ceva de la care eu îmi permit să generalizez cum că o să progresăm la nivel naţional, când critica (de la spectator la profesionişti) o să fie bună, încurajatoare a producţiilor de calitate, la nivel naţional. Măcar de-am ieşi, într-o primă fază, din iritarea că altul e de altă părere cu noi.

Din pozitive de curând, căci aşa îmi place să-nchei:
- am văzut săptămâna trecută tot la M.Ţ.R nişte filme documentare" extraordinare de Thomas Ciulei. Io cred că erau de-a dreptul artistice, având calitatea de a ne furniza şi căldură (dar nu fierbinţeală) interioară şi cunoaştere "reală", zâmbete largi şi nu într-un clonţ :D
- în multe cazuri, la M.Ţ.R, discuţia după multe filme este animată, cu păreri diverse
Dacă mai pun şi câteva observaţii de după o discuţie (tot după film) cu d-l Adrian Porumboiu, îmi reiese clar că latura "documentară" (îi putem zice şi PLAUZIBILĂ) devine esenţială într-un film. Intră în bunul simţ omenesc aprecierea că, dacă eşti "păcălit" o dată, a doua oară nu prea mai ai încredere sau, totuşi, nu mai acorzi aceeaşi şansă. Sau, mai bine, cum zicea un Arsenie Papacioc: "Iubirea iartă, dar nu se bucură decât de adevăr".

Dacă ne "pute" ceva din România actuală, să realizăm că orice încercare (sau politică, ca să revalorific acest termen care, la origine, presupune dragoste de oameni) sinceră, dăruită de a ne cultiva, de a ne reconecta la spiritul (înţelepciunea) tradiţiilor celor bune, este benefică. Ca să ne RECUPERĂM pe de-a întregul, îmi apare că, plecând de la datele nostre reale, trebuie să ne transfigurăm - asta o putem face numai iubind un rost care ne transcede - până la a deveni creatori. Mai ales că timpurile s-au schimbat şi noi ne cam ieşirăm din matcă, domnu' caluşar (vezi Italiencele", o comedie românească "pe bune", în care don Costel Caşcaval joacă un rol minunat). Ne trebuie ceva nou si totuşi vechi ... o re-voluţie a la Brancuşi, numitul creator al sculpturii moderne, care declara "eu, cu noul meu, vin din ceva foarte vechi". Şi încă: "nu mi-am rupt rădăcinile sa umblu ca un năuc pe tot globul; a profitat apoi şi arta mea". Ca să profităm de în mod esenţial de noi înşine, s-ar cuveni să ne bucurăm la scara noastră de tot ce încercă să crească verde din, mai degrabă decât pe, pământul ei. Alfel, dansăm, lunecăm într-o fiebinţeală scurtă de tango pe asfalt.

cu respect,
Octavian G.
"