luni, 23 ianuarie 2012

Ce m-a învățat Piața Universității

La început a fost doar o senzaţie fizică clară că aşa nu se mai poate. Picătura care a umplut paharul protestatarilor - mă refer în special la cei ieşiţi în stradă - a fost flituirea în direct, la TV, a specialistului Raed Arafat de către preşedintele-peste-tot-jucător Băsescu. Această culme a tupeului şi mitocăniei a fost cauza unor proteste ce păreau punctuale atât pe harta ţării cât şi ca revendicări.

Protestele s-au extins în toată ţara şi nu au putut fi rezolvate de rechemarea specialistului Arafat. S-a auzit parcă... un scârţâit de plăci tectonice, aducându-ne aminte de decembrie ‘89. Sigur, ca şi pentru atunci, diverşi pot spune că scânteia revoltei a fost regizată din exteriorul protestatarilor reali. Nu mă interesează să mă complic aiurea şi să uit că nicio revoltă nu poate însemna ceva fără un fond de nemulţumire legitim. Pe lângă ultraşi, vuvuzele şi alţi ”pasionaţi de revoluţie”, pe lângă ”perspicaţionişti” cum că ne ”manipulează stafia comunismului în România!”, dar şi pe lângă cei puşi pe caterincă gen ”să ne râdem cu Chuck Norris” etc., e clar că în Piaţa Universităţii e ceva Viu. Că unii au ieşit în stradă de foame, că mie mi-e ruşine peste măsură cu actuala conducere, că, după Gheorghe Zamfir, am ajuns ”poporul cel mai minţit şi mai jegos”... sunt variaţiuni cu coloratură personală pe aceeaşi suferinţă generală. Sunt forme de relief pe aceeaşi placă tectonică.

Cred că lumea s-a săturat de politicieni, că vrea ceva în care să poată crede. Cineva responsabil. Un simbol deasupra partidelor, intereselor mercantile, combinaţiilor şi vulgarităţilor de la hrube gen ”if you give it to me / I give it to you”. S-a săturat şi saturat de descurcăreţi întru parvenire, s-a săturat să le mai facă vreun joc, de şmecheri cu coate ascuţite, de marţafoi, de lipsa unui Dumnezeu.

D-le Remus Cernea, tânăr ”politician” (aşa se recomandă pe profil) de viitor, te-ai remarcat prin protestul împotriva ”îndoctrinării religioase” din şcoli. Păi, la vârsta asta, mai confundăm profesorul cu materia!? Matale nu ştii că religia ortodoxă nu e o doctrină, că dacă îţi vine bine să crezi că te tragi, de exemplu, din maimuţă, Biserica nu te atacă personal; după expresia părintelui Arsenie Papacioc Biserica poate duce un război doar de apărare!? Nu ai văzut acel tablou în care Domnul aşteaptă la usă şi uşa are clanţă doar pe interior!? Nu ştii că Biserica la români înseamnă în masa ei verde o tradiţie a rugăciunii în faţa Adevărului, Căii şi Vieţii?! Că e una din datele noastre identitare cele mai puternice. Ce facem cu cei care se îmbulzesc la moaşte? Luăm la cunoştinţă că situaţia e gravă, dar nu insinuăm că izvorul e sec.


Avem nevoie de Excelenţă!

Avem nevoie de un Domn!

Avem nevoie de un Rege respectat de clasa politică!

Jos Băsescu şi gaşca lui!

Furaţi de (cripto)comunişti, de la Stalin la Băsescu, trebuie să ne recuperăm Matca!

Monarhia reînvie România!


Vrem REFERENDUM NAŢIONAL PENTRU TRANSFORMAREA ROMÂNIEI IN REGAT - ROMÂNIA MONARHIE CONSTITUŢIONALĂ!

Un fost rege nu a putut fi primit în ţara lui, la un an de la evenimentele din '89, pe timpul lui Iliescu, de parcă ar fi avut cine-ştie-ce antecedente penale. Dupa 20 de ani a fost rândul CeluiCareBeaŞampanieCuRomâniiÎnPiaţă să-i pună regelui anatema (”dezvăluind” parcă acele antecedente penale, argumentându-i lui Iliescu). E evident că prezenţa regelui a fost percepută ca o ameninţare atât de activist cât şi de securist. Se ştie că Marele Cârmaci şi Savanta de renume mondial nu suportau cuvântul ”domn”. Un fir roşu leagă aceste antipatii regale.

Referendumul pomenit nu are în vedere atât persoana regelui, cât instituţia monarhică, singura variantă în care România a avut personalitate atât în planul extern cît şi în cel intern. O variantă care ni se potriveşte şi din punct de vedere al majorităţii religioase: triunghiul rege-Dumnezeu-popor nu poate fi înlocuit de nimic altceva şi numai un rege poate fi ”unsul” lui Dumnezeu. Pentru atei, şi nu numai, expun câteva din motivele logice principale care m-au condus la concluzia că, pe termen lung (prin veacuri), dar şi în veac, monarhia e cea mai buna formă de guvernare care ni se potriveşte:

suprapunerea familie-ţară) Un rege e un Domn reponsabil, altfel e înlocuit de familia sa (se pot găsi rude care să facă cinste familiei căutând eventual la a 7-a spiţă) - nu se poate sustrage după o ”lucrătură”. El are răspunderi pe termen nelimitat în faţa poporului şi a istoriei - dinastia e jurată regatului.

partide) Citez un fost coleg de Automatică şi Calculatoare: ”Un monarh nu are nevoie de grupuri de interese care să îl sprijine pentru următoarele alegeri. Nu are facturi de plătit de la ultimele alegeri. Nu are de ce să ţină partea unui partid. Treaba unui monarh e ca poporului să-i meargă bine. Deci el apară interesele ţării şi cam atât. E un mediator adevărat. Mi se pare o curată separare a puterilor în stat!” Aş spune pe scurt: un Rege nu mai are la ce să-şi facă socoteli pentru a parveni. În plus, e în folosul Regelui, să-i identifice pe cei capabili să facă bine ţării. Ţară care poate fi văzută ca barcă a dinastiei prin secole.

gene regale, educaţie) Odrasla domnească trebuie să treacă prin multe şcoli. Nu e deloc de capul ei. Ca adult va avea şi mai multe obligaţii, familia regală e profund preocupată să-i fie dus numele mai departe întru cinstită pomenire. Şi cred că putem vorbi de o genă regală care se cultivă prin secole. O Universitate!

modelul regal) General vorbind, acest model înseamnă responsabilitate cât cuprinde şi educaţie aleasă pe măsură. Nu oricine se poate comporta regal. Într-un asemenea tip uman cred că, în mare, lumea e dispusă să aibă încredere. Aceste calităţi se cer imperios pentru a schimba faţa unei ţări ca a noastră. Dar modelul regal în care credem nu e unul desuet, nu e numai artă pentru artă. Eficienţa acestui model uman poate fi văzută şi, de exemplu, în ce-l priveşte pe un patron. Patronul e un rege al firmei sale (sperăm astfel să vedem din ce în ce mai mulţi oameni distinşi printre patroni). El nu-şi permite să fure firma, să fie ineficient şi trebuie să fie un model pentru angajaţi. Ţara care nu e atceva decât firma regelui. Tradiţiile ”dospite cumsecade” (vorba lui Caragiale) de secole sunt şi ele încurajate de modelul regal. Modelul regal înseamnă cultivarea oficială a Excelenţei, a Integrităţii - aşa a putut fi numit Eminescu de către Petre Ţuţea ”sumă lirică de voievozi” (mă întreb dacă s-ar putea vorbi de ”sumă lirică de preşedinţi” - pe preşedinţii, de la Ceauşescu la Băsescu, îi leagă ura faţă de Excelenţă). Modelul regal are implicaţii profunde în toate domeniile, îl putem vedea ca o pe sabie (japoneză) îndelung cizelată. Dacă nu pentru a tăia, pentru a ne da un reper necesar.

charisma) Multă lume votează aiurea pentru că e influenţată major pe partea emo. În cazul monarhiei, acest efect se diminuează considerabil prin faptul că, oficial, charisma e alocată familiei regale, în timp ce guvernul trebuie să ştie că a fost votat să facă treabă ca echipă de specialişti. Astfel, miniştrii revin la semnificaţia lor originară (romană) de servitori calificaţi (ai poporului). Gata cu charisma lor - nu mă interesează tocurile lui Udrea, nici nu mă intersează să-i văd toaletele, numai să fie eficientă pe postul în care a fost numită - asta mă aştept de la un specialist (de la un ”priceput”). Podoabele, măreţia sunt la regi şi regine, la prinţi şi prinţese. Ei ne reprezintă şi asta nu se poate face oricum.

Astfel, am reînnoda cu firul de dinainte de ‘47. Am reveni la matcă. Nu trebuie să ne fie ruşine să avem personalitate, chiar dacă unii se vor ”mira”. Ne putem inspira şi de la monarhiile luminate din Est (chiar din Thailanda). Cu certitudine, avem suficientă experienţă (nefastă) pentru a găsi o formă de monarhie în care să ne regăsim cei mai mulţi dintre noi. Şaizeci de ani am fost cobaii altor sisteme.

Iar Piaţa Universităţii să rămână o instanţă, în ciuda infiltrării unor scandalagii (ca hobby sau meserie), gură-cască, marţafoi, caterincari sau alte varietăţi de ”oameni afectaţi”. Să nu uităm că fără Iniţiativa din Piaţă nu se întâmpla nimic. În absenţa liderilor de opinie, mari actori şi alte personalităţi (Doamne fereste! să avem alergie la ele - au vorbit interesant Mircea Diaconu, Emil Hossu şi Gheorghe Zamfir). Dacă oamenii simpli încă mai au nerv după atâtea anestezii, trebuie să fim optimişti. ”SĂ FIM SOLIDARI CU CEI CE SUFERĂ!” zice un comunicat al Patriarhiei. Aş spune la persoana I: am o problemă personală atâta timp cât actuala conducere mai rămâne în post. Nu cred neapărat într-un salt spectaculos după plecarea actualei găşti, care probabil are membri şi în afara partidelor (acestei găşti îi urez să tragă cât mai mult rău după ea la lada de gunoi a istoriei), dar, dacă ne menţinem treji, nu se poate să nu vină şi vremuri mai bune (normale). Să nu uităm că mulţi au ieşit pentru a manifesta din DISPERARE. Politicienii trebuie să ştie că, dincolo de TV, de misiile şi emisiile la care sunt vedete, e o lume reală. Să ştie că protagonistul principal e bunul simţ al poporului, popor care nu e o masă ce poate fi prostită la nesfârşit fără consecinţe. Prin Educaţie şi Trăire se poate menţine / cultiva Piaţa Universităţii. E un Duh. Dacă ar fi o instituţie, un partid, imediat ar apare golanii de diverse feluri, nuanţe, tertipuri, colportări etc. Să ne rugăm activ pentru această Piaţă a Universităţii. Să credem în ea. Există.

Trebuie să remarc că Piaţa Universităţii e un ”nume” foarte interesant şi pentru o geografie culturală. Iar studenţii care ies în aceste zile acolo să protesteze merită un respect special, prin prisma faptului că sunt în sesiune.

Cred că restaurarea monarhiei ar avea implicaţii cu totul profunde şi pe termen lung. E Punctul în jurul căruia se Poate trăi ca Om.

Acum câteva zile scriam: ”Dacă opoziţia, vine cu un proiect inteligent, care să aibă în centru profesionişti patrioţi (eventual tehnocraţi) va câştiga detaşat. S-a confirmat a fi popular proiectul cu Johannis premier. Ce ar fi să mai vină în garnitură şi Andrei Marga la Învăţămant, Raed Arafat la Sănătate, Mircea Diaconu la Cultură şi aşa mai departe, fără cumetrii de caşcaval şi ţigănii a la OTV (”ţigănie” are aici o conotaţie adjectivală, nu dispreţuiesc alte rase mai mult decât dispreţuiesc obiceiul furluatului sau mercantilismul monstruos, gurismul - un farmec al României, sper că nu pierdut, e acela de ”sinteză specifică”; fără să fie ”moartea mea” un Fărâmiţă Lambru e mult mai interesant şi mai domn decât porcinul ”Guţă pe sistem turbo”)? S-ar produce o schimbare istorică. Trebuie găsită o soluţie de înlocuire a unui om care, în fond, împreună cu gaşca al cărei simbol e, au dovedit cu vârf şi îndesat incompetenţă. Cel mai mare merit al golanului & co ar fi să adune cât mai mult rău şi să dispară la lada de gunoi a istoriei”. În timp, am mai rafinat şi s-a închegat ceva: proiectul cel mare ar fi monarhia constituţională. Iniţial, am dat pe Facebook de cauza ”REFERENDUM NATIONAL PENTRU TRANSFORMAREA ROMANIEI IN REGAT - ROMANIA MONARHIE CONSTITUTIONALA”. Apoi mi-am amintit că deşi fusesem antimonarhic (propaganda ”iechităţii” lucrase şi la mine), anul trecut am ajuns la necesitatea regalităţii prin raţionamente logice, pornind de la nevoia unei autorităţi morale (arbitru) deasupra partidelor, nevoia de un fir de coeziune prin secole, de un Domn responsabil şi distins. Preşedinţii, s-a aratat, îşi pot permite să mizeze pe vulgaritate. Şi totuşi, chiar şi masele pot avea o idee înaltă depre distincţie, chiar cu o notă de familiaritate - putem aminti de discuţiile din poiana lui Iocan privitoare la pământul pe care i-l dă regele ”ăluia micu”, ca să nu luăm şi cazul extrem al ţiganilor care îşi construiesc palate ”gotice”.

Am învăţat după peste 20 de ani, că avem nevoie de Simboluri puternice, în jurul cărora să putem construi, să putem gândi mare. Avem nevoie să ştim că există distincţie, generozitate, dăruire pentru o cauză - patologia malignă (pentru popor) a lui Băsescu e că, a dovedit de-a lungul anilor, nu are decât o cauză: el însuşi (un cunoscut ziarist l-a numit ”marele masturbator”). Simbolul Regal poate schimba în profunzime multe în mentalitatea românilor. E soluţia care ne-a rămas şi care ne-a fost smulsă de Stalin pentru a ne face, vorbele unor personalităţi de la guvernare (chiar daca Baconski a fost demis... prea tardiv, nu cred că asta va avea un efect real asupra protestatarilor, întrucât el a emis din puţul gândirii guvernanţilor), ”mahala ineptă şi încolonată”, ”viermi”, ”ciumpalaci” (Boc ar trebui să-şi dea şi el demisia... toată lumea ştie că gaşca încearcă în zadar o reparaţie de imagine). Cred că restaurarea monarhiei ar însemna înfăptuirea revoluţiei. Re-evoluţie în sensul revenirii cu suflu şi cunoştinţe noi la matcă, în pas cu timpurile noastre, dar şi cu veacurile.

Cred că politicienii au proiectul serios la care să lucreze. De fapt îl au de peste 20 de ani... sper ca măcar acum să realizeze că pentru cei mai mulţi dintre noi (pentru democraţia românească) se impune din mai multe puncte de vedere - LOGIC, AL ISTORIEI, estetic, religios etc. - RESTAURAREA MONARHIEI.

Iar eu, în absenţa marilor noştri intelectuali care lucreaza la ICR la nuşcecasetă orală, îmi propun să fiu împăcat că am făcut tot ce am fost în stare pentru a semnala, din poziţie de cetăţean al acestei ţări, că suntem în apropierea unui moment care poate deveni Istoric. Sâmbătă am trimis cauza de pe Facebook însoţită de unul din acele mesaje standard în engleză anodine... mi-a părut rău că m-am grăbit. Ar fi păcat să pierdem o ocazie care s-ar putea să nu mai apară. Am încercat să scriu ”despre lucrurile cu adevărat importante, care mă liniştesc în mijlocul neliniştii şi mă neliniştesc în mijlocul liniştii”, ”nici aşa, nici altminteri”, şi cu varza şi cu capra (contrapunctez o citare afectivă din gândirea lui Andrei Pleşu), la (de fapt fără) fel de bine peste tot, sabia ascuţită a cugetului care taie în acelaşi timp şi în faţă şi în spate... aferim! sau ne hotărâm?!




P.S.

Sâmbăta trecută, conform ziarului ”Gândul”, ”lozincile scandate de participanţi nu au fost cu mult diferite faţă de cele folosite în ultimele zile de protest, la fel ca şi pancartele. Totuşi, mai mulţi protestatari decât de obicei au afişat sâmbătă pancarte cu mesaje monarhiste”. Iar cauza de pe Facebook a crescut peste noapte cu vreo 2000 de oameni. Lumea nu e chiar asa ”bătută in cap”, cum se aşteptau ”mai marii”.

Interesant şi mesajul Casei Regale din partea ”Regelui Mihai şi a Principesei Margareta” (mă bucur că Radu Duda a înţeles că rolul lui principal e acela de a ajuta restaurarea monarhiei).


P.P.S.

Sigur, textul ăsta e de rafinat, documentat (nu sunt de meserie analist...). Dar "minereul" cred că e bun şi varianta monarhiei merită dezbătută mai intens în societatea românească. Cred că e mult mai interesantă o discuţie despre necesitatea monarhiei in România, decât tonele de tocşouri răs-suflate. Trebuie să se poată găsi un Rege cumsecade... măcar de caută la a 7-a spiţă (de exemplu Neagu Djuvara îl pomenea pe prinţul Nicolae). Poate fi şi varianta cu abrogarea legii salice şi domnia Reginei. Bine, ar fi de muncă.

2 comentarii:

Diana Coman spunea...

Principala problema a rationamentului e faptul ca regele de care vorbesti a pus deja odata propria persoana pe primul loc, atunci cand a abdicat sub amenintare. Cu acel act si-a castigat poate viata vei spune, nu neg, dar a distrus iremediabil pretentia familiei sale de a fi vazuta ca un model in sensul si la nivelul de care vorbesti tu aici,

Octavian Georgescu spunea...

Eu vorbesc aici la mai multe niveluri şi îmi asum ideea de monarhie din mai multe puncte de vedere, puncte pe care le consider esenţiale (fără să mă cred, totuşi, "ciclopedic"). De exemplu, deşi sunt un ortodox convins, i-am avut în vedere şi pe cei care nu au această convingere. În prima fază tema trebuie lansată mai cu viaţă în societate, nu doar simulată lansarea ei - simularea ar fi un mod parşiv şi f. eficient de a "muşamaliza" ideea (mi s-a intamplat să întreb scurt un autodeclarat - e drept, fără să apară pe vreo cauză; altfel cu "background" de "Doamne, Doamne", vezi şi cazul "creştinului" şi doxului Bacon schi, a.î. se subînţelegea şi din textele cu care apărea, că e tradiţionalist ş.a.m.d. - "susţinător al monarhiei", "Cum susţineţi?" şi n-a mai zis nimic). Dacă tot aţi pomenit de persoană, deşi văd asta ca pe o altă discuţie, părerea mea e că Regele era laş dacă alegea moartea exilului (să nu uităm că pentru sinucigaşi nu se fac slujbe - nu intrăm în discuţie asupra orgoliului sinucigaşilor etc).
Reîntorcându-mă la dezbatere, la categoria simulare intră şi apelul preşedintelui la "societatea civilă de bună calitate", un apelativ în continuarea celor de "mahala ineptă şi încolonată", de "ciumpalaci", "viermi", sau, cum tot preşedintele a întărit, de "neaveniţi". Din dezbaterea asupra ideii de monarhie, de Excelenţă trebuie să iasă ceva MAI BUN. Mă bazez pe faptul că suficienţi români "au suflet boieresc" şi s-au săturat de manele, "gipsy casual" (recte, bătăi cu scuipat pe linia lu' 41), manevre (de gaşcă) , iri, ilici, base, boc, nuţi, mondialu' şi alte specimene din "societatea civilă de bună calitate". Prin dezbatere intensă vom găsi o soluţie care să ni se potrivească. Nu mă întrebaţi cum să facem monarhia d.p.d.v. constituţional că nu-s de meserie şi nu mă bag la aşa ceva. Însă, la o adică, sunt în stare să fac pariu pe oricât că s-ar putea...