La început a fost doar o senzaţie fizică clară că aşa nu se mai poate. Picătura care a umplut paharul protestatarilor - mă refer în special la cei ieşiţi în stradă - a fost flituirea în direct, la TV, a specialistului Raed Arafat de către preşedintele-peste-tot-jucător Băsescu. Această culme a tupeului şi mitocăniei a fost cauza unor proteste ce păreau punctuale atât pe harta ţării cât şi ca revendicări.
Protestele s-au extins în toată ţara şi nu au putut fi rezolvate de rechemarea specialistului Arafat. S-a auzit parcă... un scârţâit de plăci tectonice, aducându-ne aminte de decembrie ‘89. Sigur, ca şi pentru atunci, diverşi pot spune că scânteia revoltei a fost regizată din exteriorul protestatarilor reali. Nu mă interesează să mă complic aiurea şi să uit că nicio revoltă nu poate însemna ceva fără un fond de nemulţumire legitim. Pe lângă ultraşi, vuvuzele şi alţi ”pasionaţi de revoluţie”, pe lângă ”perspicaţionişti” cum că ne ”manipulează stafia comunismului în România!”, dar şi pe lângă cei puşi pe caterincă gen ”să ne râdem cu Chuck Norris” etc., e clar că în Piaţa Universităţii e ceva Viu. Că unii au ieşit în stradă de foame, că mie mi-e ruşine peste măsură cu actuala conducere, că, după Gheorghe Zamfir, am ajuns ”poporul cel mai minţit şi mai jegos”... sunt variaţiuni cu coloratură personală pe aceeaşi suferinţă generală. Sunt forme de relief pe aceeaşi placă tectonică.
Cred că lumea s-a săturat de politicieni, că vrea ceva în care să poată crede. Cineva responsabil. Un simbol deasupra partidelor, intereselor mercantile, combinaţiilor şi vulgarităţilor de la hrube gen ”if you give it to me / I give it to you”. S-a săturat şi saturat de descurcăreţi întru parvenire, s-a săturat să le mai facă vreun joc, de şmecheri cu coate ascuţite, de marţafoi, de lipsa unui Dumnezeu.
D-le Remus Cernea, tânăr ”politician” (aşa se recomandă pe profil) de viitor, te-ai remarcat prin protestul împotriva ”îndoctrinării religioase” din şcoli. Păi, la vârsta asta, mai confundăm profesorul cu materia!? Matale nu ştii că religia ortodoxă nu e o doctrină, că dacă îţi vine bine să crezi că te tragi, de exemplu, din maimuţă, Biserica nu te atacă personal; după expresia părintelui Arsenie Papacioc Biserica poate duce un război doar de apărare!? Nu ai văzut acel tablou în care Domnul aşteaptă la usă şi uşa are clanţă doar pe interior!? Nu ştii că Biserica la români înseamnă în masa ei verde o tradiţie a rugăciunii în faţa Adevărului, Căii şi Vieţii?! Că e una din datele noastre identitare cele mai puternice. Ce facem cu cei care se îmbulzesc la moaşte? Luăm la cunoştinţă că situaţia e gravă, dar nu insinuăm că izvorul e sec.
Avem nevoie de Excelenţă!
Avem nevoie de un Domn!
Avem nevoie de un Rege respectat de clasa politică!
Jos Băsescu şi gaşca lui!
Furaţi de (cripto)comunişti, de la Stalin la Băsescu, trebuie să ne recuperăm Matca!
Monarhia reînvie România!
Vrem REFERENDUM NAŢIONAL PENTRU TRANSFORMAREA ROMÂNIEI IN REGAT - ROMÂNIA MONARHIE CONSTITUŢIONALĂ!
Un fost rege nu a putut fi primit în ţara lui, la un an de la evenimentele din '89, pe timpul lui Iliescu, de parcă ar fi avut cine-ştie-ce antecedente penale. Dupa 20 de ani a fost rândul CeluiCareBeaŞampanieCuRomâniiÎnPiaţă să-i pună regelui anatema (”dezvăluind” parcă acele antecedente penale, argumentându-i lui Iliescu). E evident că prezenţa regelui a fost percepută ca o ameninţare atât de activist cât şi de securist. Se ştie că Marele Cârmaci şi Savanta de renume mondial nu suportau cuvântul ”domn”. Un fir roşu leagă aceste antipatii regale.
Referendumul pomenit nu are în vedere atât persoana regelui, cât instituţia monarhică, singura variantă în care România a avut personalitate atât în planul extern cît şi în cel intern. O variantă care ni se potriveşte şi din punct de vedere al majorităţii religioase: triunghiul rege-Dumnezeu-popor nu poate fi înlocuit de nimic altceva şi numai un rege poate fi ”unsul” lui Dumnezeu. Pentru atei, şi nu numai, expun câteva din motivele logice principale care m-au condus la concluzia că, pe termen lung (prin veacuri), dar şi în veac, monarhia e cea mai buna formă de guvernare care ni se potriveşte:
suprapunerea familie-ţară) Un rege e un Domn reponsabil, altfel e înlocuit de familia sa (se pot găsi rude care să facă cinste familiei căutând eventual la a 7-a spiţă) - nu se poate sustrage după o ”lucrătură”. El are răspunderi pe termen nelimitat în faţa poporului şi a istoriei - dinastia e jurată regatului.
partide) Citez un fost coleg de Automatică şi Calculatoare: ”Un monarh nu are nevoie de grupuri de interese care să îl sprijine pentru următoarele alegeri. Nu are facturi de plătit de la ultimele alegeri. Nu are de ce să ţină partea unui partid. Treaba unui monarh e ca poporului să-i meargă bine. Deci el apară interesele ţării şi cam atât. E un mediator adevărat. Mi se pare o curată separare a puterilor în stat!” Aş spune pe scurt: un Rege nu mai are la ce să-şi facă socoteli pentru a parveni. În plus, e în folosul Regelui, să-i identifice pe cei capabili să facă bine ţării. Ţară care poate fi văzută ca barcă a dinastiei prin secole.
gene regale, educaţie) Odrasla domnească trebuie să treacă prin multe şcoli. Nu e deloc de capul ei. Ca adult va avea şi mai multe obligaţii, familia regală e profund preocupată să-i fie dus numele mai departe întru cinstită pomenire. Şi cred că putem vorbi de o genă regală care se cultivă prin secole. O Universitate!
modelul regal) General vorbind, acest model înseamnă responsabilitate cât cuprinde şi educaţie aleasă pe măsură. Nu oricine se poate comporta regal. Într-un asemenea tip uman cred că, în mare, lumea e dispusă să aibă încredere. Aceste calităţi se cer imperios pentru a schimba faţa unei ţări ca a noastră. Dar modelul regal în care credem nu e unul desuet, nu e numai artă pentru artă. Eficienţa acestui model uman poate fi văzută şi, de exemplu, în ce-l priveşte pe un patron. Patronul e un rege al firmei sale (sperăm astfel să vedem din ce în ce mai mulţi oameni distinşi printre patroni). El nu-şi permite să fure firma, să fie ineficient şi trebuie să fie un model pentru angajaţi. Ţara care nu e atceva decât firma regelui. Tradiţiile ”dospite cumsecade” (vorba lui Caragiale) de secole sunt şi ele încurajate de modelul regal. Modelul regal înseamnă cultivarea oficială a Excelenţei, a Integrităţii - aşa a putut fi numit Eminescu de către Petre Ţuţea ”sumă lirică de voievozi” (mă întreb dacă s-ar putea vorbi de ”sumă lirică de preşedinţi” - pe preşedinţii, de la Ceauşescu la Băsescu, îi leagă ura faţă de Excelenţă). Modelul regal are implicaţii profunde în toate domeniile, îl putem vedea ca o pe sabie (japoneză) îndelung cizelată. Dacă nu pentru a tăia, pentru a ne da un reper necesar.
charisma) Multă lume votează aiurea pentru că e influenţată major pe partea emo. În cazul monarhiei, acest efect se diminuează considerabil prin faptul că, oficial, charisma e alocată familiei regale, în timp ce guvernul trebuie să ştie că a fost votat să facă treabă ca echipă de specialişti. Astfel, miniştrii revin la semnificaţia lor originară (romană) de servitori calificaţi (ai poporului). Gata cu charisma lor - nu mă interesează tocurile lui Udrea, nici nu mă intersează să-i văd toaletele, numai să fie eficientă pe postul în care a fost numită - asta mă aştept de la un specialist (de la un ”priceput”). Podoabele, măreţia sunt la regi şi regine, la prinţi şi prinţese. Ei ne reprezintă şi asta nu se poate face oricum.
Astfel, am reînnoda cu firul de dinainte de ‘47. Am reveni la matcă. Nu trebuie să ne fie ruşine să avem personalitate, chiar dacă unii se vor ”mira”. Ne putem inspira şi de la monarhiile luminate din Est (chiar din Thailanda). Cu certitudine, avem suficientă experienţă (nefastă) pentru a găsi o formă de monarhie în care să ne regăsim cei mai mulţi dintre noi. Şaizeci de ani am fost cobaii altor sisteme.
Iar Piaţa Universităţii să rămână o instanţă, în ciuda infiltrării unor scandalagii (ca hobby sau meserie), gură-cască, marţafoi, caterincari sau alte varietăţi de ”oameni afectaţi”. Să nu uităm că fără Iniţiativa din Piaţă nu se întâmpla nimic. În absenţa liderilor de opinie, mari actori şi alte personalităţi (Doamne fereste! să avem alergie la ele - au vorbit interesant Mircea Diaconu, Emil Hossu şi Gheorghe Zamfir). Dacă oamenii simpli încă mai au nerv după atâtea anestezii, trebuie să fim optimişti. ”SĂ FIM SOLIDARI CU CEI CE SUFERĂ!” zice un comunicat al Patriarhiei. Aş spune la persoana I: am o problemă personală atâta timp cât actuala conducere mai rămâne în post. Nu cred neapărat într-un salt spectaculos după plecarea actualei găşti, care probabil are membri şi în afara partidelor (acestei găşti îi urez să tragă cât mai mult rău după ea la lada de gunoi a istoriei), dar, dacă ne menţinem treji, nu se poate să nu vină şi vremuri mai bune (normale). Să nu uităm că mulţi au ieşit pentru a manifesta din DISPERARE. Politicienii trebuie să ştie că, dincolo de TV, de misiile şi emisiile la care sunt vedete, e o lume reală. Să ştie că protagonistul principal e bunul simţ al poporului, popor care nu e o masă ce poate fi prostită la nesfârşit fără consecinţe. Prin Educaţie şi Trăire se poate menţine / cultiva Piaţa Universităţii. E un Duh. Dacă ar fi o instituţie, un partid, imediat ar apare golanii de diverse feluri, nuanţe, tertipuri, colportări etc. Să ne rugăm activ pentru această Piaţă a Universităţii. Să credem în ea. Există.
Trebuie să remarc că Piaţa Universităţii e un ”nume” foarte interesant şi pentru o geografie culturală. Iar studenţii care ies în aceste zile acolo să protesteze merită un respect special, prin prisma faptului că sunt în sesiune.
Cred că restaurarea monarhiei ar avea implicaţii cu totul profunde şi pe termen lung. E Punctul în jurul căruia se Poate trăi ca Om.
Acum câteva zile scriam: ”Dacă opoziţia, vine cu un proiect inteligent, care să aibă în centru profesionişti patrioţi (eventual tehnocraţi) va câştiga detaşat. S-a confirmat a fi popular proiectul cu Johannis premier. Ce ar fi să mai vină în garnitură şi Andrei Marga la Învăţămant, Raed Arafat la Sănătate, Mircea Diaconu la Cultură şi aşa mai departe, fără cumetrii de caşcaval şi ţigănii a la OTV (”ţigănie” are aici o conotaţie adjectivală, nu dispreţuiesc alte rase mai mult decât dispreţuiesc obiceiul furluatului sau mercantilismul monstruos, gurismul - un farmec al României, sper că nu pierdut, e acela de ”sinteză specifică”; fără să fie ”moartea mea” un Fărâmiţă Lambru e mult mai interesant şi mai domn decât porcinul ”Guţă pe sistem turbo”)? S-ar produce o schimbare istorică. Trebuie găsită o soluţie de înlocuire a unui om care, în fond, împreună cu gaşca al cărei simbol e, au dovedit cu vârf şi îndesat incompetenţă. Cel mai mare merit al golanului & co ar fi să adune cât mai mult rău şi să dispară la lada de gunoi a istoriei”. În timp, am mai rafinat şi s-a închegat ceva: proiectul cel mare ar fi monarhia constituţională. Iniţial, am dat pe Facebook de cauza ”REFERENDUM NATIONAL PENTRU TRANSFORMAREA ROMANIEI IN REGAT - ROMANIA MONARHIE CONSTITUTIONALA”. Apoi mi-am amintit că deşi fusesem antimonarhic (propaganda ”iechităţii” lucrase şi la mine), anul trecut am ajuns la necesitatea regalităţii prin raţionamente logice, pornind de la nevoia unei autorităţi morale (arbitru) deasupra partidelor, nevoia de un fir de coeziune prin secole, de un Domn responsabil şi distins. Preşedinţii, s-a aratat, îşi pot permite să mizeze pe vulgaritate. Şi totuşi, chiar şi masele pot avea o idee înaltă depre distincţie, chiar cu o notă de familiaritate - putem aminti de discuţiile din poiana lui Iocan privitoare la pământul pe care i-l dă regele ”ăluia micu”, ca să nu luăm şi cazul extrem al ţiganilor care îşi construiesc palate ”gotice”.
Am învăţat după peste 20 de ani, că avem nevoie de Simboluri puternice, în jurul cărora să putem construi, să putem gândi mare. Avem nevoie să ştim că există distincţie, generozitate, dăruire pentru o cauză - patologia malignă (pentru popor) a lui Băsescu e că, a dovedit de-a lungul anilor, nu are decât o cauză: el însuşi (un cunoscut ziarist l-a numit ”marele masturbator”). Simbolul Regal poate schimba în profunzime multe în mentalitatea românilor. E soluţia care ne-a rămas şi care ne-a fost smulsă de Stalin pentru a ne face, vorbele unor personalităţi de la guvernare (chiar daca Baconski a fost demis... prea tardiv, nu cred că asta va avea un efect real asupra protestatarilor, întrucât el a emis din puţul gândirii guvernanţilor), ”mahala ineptă şi încolonată”, ”viermi”, ”ciumpalaci” (Boc ar trebui să-şi dea şi el demisia... toată lumea ştie că gaşca încearcă în zadar o reparaţie de imagine). Cred că restaurarea monarhiei ar însemna înfăptuirea revoluţiei. Re-evoluţie în sensul revenirii cu suflu şi cunoştinţe noi la matcă, în pas cu timpurile noastre, dar şi cu veacurile.
Cred că politicienii au proiectul serios la care să lucreze. De fapt îl au de peste 20 de ani... sper ca măcar acum să realizeze că pentru cei mai mulţi dintre noi (pentru democraţia românească) se impune din mai multe puncte de vedere - LOGIC, AL ISTORIEI, estetic, religios etc. - RESTAURAREA MONARHIEI.
Iar eu, în absenţa marilor noştri intelectuali care lucreaza la ICR la nuşcecasetă orală, îmi propun să fiu împăcat că am făcut tot ce am fost în stare pentru a semnala, din poziţie de cetăţean al acestei ţări, că suntem în apropierea unui moment care poate deveni Istoric. Sâmbătă am trimis cauza de pe Facebook însoţită de unul din acele mesaje standard în engleză anodine... mi-a părut rău că m-am grăbit. Ar fi păcat să pierdem o ocazie care s-ar putea să nu mai apară. Am încercat să scriu ”despre lucrurile cu adevărat importante, care mă liniştesc în mijlocul neliniştii şi mă neliniştesc în mijlocul liniştii”, ”nici aşa, nici altminteri”, şi cu varza şi cu capra (contrapunctez o citare afectivă din gândirea lui Andrei Pleşu), la (de fapt fără) fel de bine peste tot, sabia ascuţită a cugetului care taie în acelaşi timp şi în faţă şi în spate... aferim! sau ne hotărâm?!
P.S.
Sâmbăta trecută, conform ziarului ”Gândul”, ”lozincile scandate de participanţi nu au fost cu mult diferite faţă de cele folosite în ultimele zile de protest, la fel ca şi pancartele. Totuşi, mai mulţi protestatari decât de obicei au afişat sâmbătă pancarte cu mesaje monarhiste”. Iar cauza de pe Facebook a crescut peste noapte cu vreo 2000 de oameni. Lumea nu e chiar asa ”bătută in cap”, cum se aşteptau ”mai marii”.
Interesant şi mesajul Casei Regale din partea ”Regelui Mihai şi a Principesei Margareta” (mă bucur că Radu Duda a înţeles că rolul lui principal e acela de a ajuta restaurarea monarhiei).
P.P.S.
Sigur, textul ăsta e de rafinat, documentat (nu sunt de meserie analist...). Dar "minereul" cred că e bun şi varianta monarhiei merită dezbătută mai intens în societatea românească. Cred că e mult mai interesantă o discuţie despre necesitatea monarhiei in România, decât tonele de tocşouri răs-suflate. Trebuie să se poată găsi un Rege cumsecade... măcar de caută la a 7-a spiţă (de exemplu Neagu Djuvara îl pomenea pe prinţul Nicolae). Poate fi şi varianta cu abrogarea legii salice şi domnia Reginei. Bine, ar fi de muncă.
luni, 23 ianuarie 2012
sâmbătă, 2 iulie 2011
Despre "răceală" - bun pretext pentru o dedicaţie "la nemurire"
Există o unică bucurie a matematicii care poate fi şi o regăsire. Zbânţuiala cotidiană, să îi zicem atât şi să nu mai intrăm în amănunte nenecesare, frecuşurile "de la natură" se pot topi şi la un foc rece. Să facem din când în când matematică pentru a ne regăsi pe noi, dar şi un anumit Rost, o anumită încredere în Frumos... pe care e păcat să le uiţi. Lumea sucită pe care (şi-)o creează unii prin aroganţă poate fi risipită matematic cu un maximum de eleganţă. Oricât de tare s-ar înverşuna "furia" umană sau s-ar insinua vreo "mizerie umană", adevărurile matematice nu se smintesc şi nu se pătează (mediatoarea tot la mijloc taie de-a dreptul). Un comentator altfel "înverşunat" din presa românească - nu sunt neapărat dintre fanii dânsului... a fi fan o văd şi ca pe o oarecare agresivitate/pretenţie nefirească - scria un articol: http://www.gandul.info/puterea-gandului/e-usor-sa-iei-5-la-matematica-la-bac-8412136. Articol care m-a mişcat şi prin forma de redactare (tehnologia electronică fiind aici "salvatoare"): parcă e o scrisoare de dragoste către infinit. Sau "la nemurire" cum se exprima impetuosul Rică Venturiano. Aş face şi observaţia că poate ar fi bine ca autorul să scrie mai des pe acest subiect, nu numai când "îl roagă redacţia".
Există şi răceala unei îngheţate servite într-un supermarket răcorit de frigidere. Sau la un Mac Donald. Mai mult de moft, din comoditate, fără prea mare tragere, să stăm şi noi la o masă, înţărcăm copilul să se joace pe "pajiştea" special amenajată, a la Disneyland, şi noi ne gândim ca ar trebui să mai încercăm să emigrăm in Canada "pentru o viaţă mai bună" (am preluat formula de succes în neviaţă, tot a la Disneyland, de la "Surprize, surprize"). Ce contrast! Dacă matematica, "limbaj universal", ne poate aduce aminte de infinit şi de Rost, creând o lume imaginară, dar vie, în Disneyland infinitul se sufocă în stas, depersonalizare, kitsch, plastice, dulcegărie şi "hormoral" (aş include în "Disneyland" şi desenele animate japoneze...).
E bine ca din când în când să facem matematică. Ne poate ajuta să înţelegem mai intim ceea ce un Arsenie Papacioc enunţa atât de fuzzy (tărâmul ivit in urma descoperirii matematice că prea bogata semnificaţie a unui "sistem" nu poate fi prinsă în "crispata" exprimare/logică binară) : "să trăieşti în pustie, în mijlocul lumii fiind". Unde foc interior sau fântână interioară sunt totuna. Acelaşi "ataşament detaşat" - tot Mihai Şora a găsit termenul de "desituare" ca traducere pentru termenul de "callback", concept "computer science" descoperit de Virgil Negoiţă, cibernetician, om de ştiinţă, dar şi scriitor şi filozof al culturii timpurilor noastre, revalorizator al "dogmelor" lui Lucian Blaga, termen care se referă la, într-o exprimare paradoxală a profesorului Grigore Moisil, un fel de "lasă-mă singur ca să mă gândesc la tine" - la care te poţi întoarce pentru a te regăsi.
Există şi răceala unei îngheţate servite într-un supermarket răcorit de frigidere. Sau la un Mac Donald. Mai mult de moft, din comoditate, fără prea mare tragere, să stăm şi noi la o masă, înţărcăm copilul să se joace pe "pajiştea" special amenajată, a la Disneyland, şi noi ne gândim ca ar trebui să mai încercăm să emigrăm in Canada "pentru o viaţă mai bună" (am preluat formula de succes în neviaţă, tot a la Disneyland, de la "Surprize, surprize"). Ce contrast! Dacă matematica, "limbaj universal", ne poate aduce aminte de infinit şi de Rost, creând o lume imaginară, dar vie, în Disneyland infinitul se sufocă în stas, depersonalizare, kitsch, plastice, dulcegărie şi "hormoral" (aş include în "Disneyland" şi desenele animate japoneze...).
E bine ca din când în când să facem matematică. Ne poate ajuta să înţelegem mai intim ceea ce un Arsenie Papacioc enunţa atât de fuzzy (tărâmul ivit in urma descoperirii matematice că prea bogata semnificaţie a unui "sistem" nu poate fi prinsă în "crispata" exprimare/logică binară) : "să trăieşti în pustie, în mijlocul lumii fiind". Unde foc interior sau fântână interioară sunt totuna. Acelaşi "ataşament detaşat" - tot Mihai Şora a găsit termenul de "desituare" ca traducere pentru termenul de "callback", concept "computer science" descoperit de Virgil Negoiţă, cibernetician, om de ştiinţă, dar şi scriitor şi filozof al culturii timpurilor noastre, revalorizator al "dogmelor" lui Lucian Blaga, termen care se referă la, într-o exprimare paradoxală a profesorului Grigore Moisil, un fel de "lasă-mă singur ca să mă gândesc la tine" - la care te poţi întoarce pentru a te regăsi.
luni, 20 iunie 2011
MAI
Am dat de o hartă probabil facută de români:
locurile albe sunt "ale lor", dacă vor să facă parte din/ să respecte România, eu cred (vezi şi alt articol ), mult mai variată, interesantă şi mai a lor ca Ungaria. 2) ce ar mai rămâne din România dacă toate regiunile etnografice s-ar crampona în mod mecanic de autonomie administrativă... s-ar rupe acea sinteză specific românească, dar şi vraja acelor ţări spirituale (dacă unii nu le simt, nu însemnă că nu sunt), care pot exista peste mări şi ţări.
Românii n-au avut genă extremistă, extremismul românesc apărând doar ca accident, reacţie, sau izolat, ca produs al vreunei minţi bolnave. Mi s-a parut foarte interesantă harta menţionată mai sus. Altminteri, până la urmă, nu vreau să MAI cad în capcana electorală a marţafoiului de Oranjadă... Mult prea mult consumă şi zăpăceşte agenda românilor acest personaj viclean şi mediocru.
Şi totuşi... a venit apoi declaraţia preşEdintelui la o emisiune, cu "onorabilii" contorsionişti Vector Cristoiu şi Confruntare Turcescu pe post de a se uita în gura preşului, despre regele "slugă la ruşi" şi vinovat de deportarea evreilor, enormităţi care nu se pot atribui decât defulării unui "beţiv la cârciumă" (in vino veritas). Colac peste gâtul pupezei afumate şi aferate, preşul se contrazice flagrant cu declaraţia de mazetă ritoasă, declaraţie făcută de nu mult timp, cu ocazia condamnării comunismului.
Îmi răsări o idee... O vorbă spune că "fiecare pasăre pe limba ei piere"... oare scopul pe pământ românesc al lui Oranjadă şi ai lui nu e să aspire cât mai multă mizerie, ca apoi să o "incendiem"? Arderea actualei coaliţii de la guvernare, cu efecte pe termen lung asupra partidelor componente, poate însemna o foarte benefică deratizare (singurii pe care nu îi dispreţuiesc fără rest sunt maghiarii - totuşi ei ar trebui să schimbe ceva, dacă nu vor să se izoleze... şi le dăm şi nume pe harta etnografică, dacă acceptă că nu ţin de Ungaria, ci de România). Şi fără a mă pune la contre cu mitocanul duhnitor, nu cumva principiul monarhiei ne poate asigura o oarecare decenţă? Eu, unul, şi nu numai eu, am ajuns în timp monarhist: trebuie anulată posibilitatea unei cârdăşii vulgare între preşedinte şi majoritatea parlamentară, Domnul românilor nu mai trebuie să răsplătească gaşca care l-a ajutat să... parvină, fiind responsabil - nu poate să fure/îşi bată joc şi să dispară - , pentru că vine dintr-o tradiţie. O Tradiţie care îi impune atât comportamentul, cât şi profesionalismul, dar, mai ales interiorizarea legăturii cu ţara. Regele s-ar raporta la ţară ca la familie: merge ţara, merge şi dinastia. Pe ce legătură, alta decât cea familială, am putea miza mai mult?! Unde mai pui că familia regală a luat decizia sa înlocuiască particula "de Sigmaringen" cu "de România"... aviz secuilor "de Ungaria".
Ce ne facem cu un Carol al II-lea? Carol Caraiman a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală, că făcea familia de râs. "Treaba" cu familia este foarte puternică. Sunt şi (ne)cazuri care decretează moartea Familiei, a lui Dumnezeu (un amic prindea bine: "nu există monarhie fără Dumnezeu"), se legitimează familia de homo, contra biologiei, naturii, principiului diferenţei etc? Am băgat de seama. Dar până la urmă, dincolo de orice artificii şi artfacte, noi toţi, pe pământ stăm. Cu-minte. Nu e vorba de resuscitarea unei monarhii desuete, ci de dreapta socotinţă a unei posibile soluţii, faţă cu celelalte.
Nimeni nu credea să cadă Ceauşescu şi a căzut judecat şi secerat ca o javră, fără nicio onoare. Există un Dumnezeu. Sper să nu ajungem să-l "executam" la fel pe Oranjadă, acea chimicală de provenienţă comunistă, toxică, care numai prin agitaţiune poate păcăli neavizaţii că ar fi vreun nectar. Cred că vine vremea să terminăm cu şobolaniada roşie-oranj (culori interesante de altfel) şi să ne regăsim albia naturală.
Pe scena "outdoor" de langă Ateneu se interpreta muzică clasică şi marele public părea să asculte entuziasmat. La final publicul e întrebat de dirijor: ce vreţi să cântăm? Vreau să spun: "Dansuri româneşti" de Bela Bartok, dar mă jenez şi las posibilii mai-cunoscători să se pronunţe. O coană, insistent, "peste" toţi: "Can-can"!. E ironizată de dirijor. Se aude un pic mai tare: Dansuri ungare!. Şi se cântă asta. Frumos. Apoi încă un "ce vreţi?". Se lasă mai linişte, şi din nou coana, cu "putere": "Can-can". Se cântă "Can-can", cu câţiva spectatori în delir, eu, cu greaţă de o melodie la fel de proletcultistă, de bogată în conţinut şi de patinată ca Vadim. Morala: mai contează ce zicem şi noi, "la vremea" potrivită, prompt. Vreme care a cam sosit... dintotdeauna. Nu numai că nu sunt de părere ca poporul ăsta merită prostit, dar cred că trebuie avut şi oarece tact cu un "aproape" în eroare (nimeni nu e garantat infailibil, neexistând reţete). Sunt pentru o educaţie - uneori curat nedeductibilă... respectul se simte dincolo de convenţii şi deducţii, acestea fiind în multe cazuri apanajul unei contabilităţi drăceşti - a atenţiei nu numai în fapte, dar şi în exprimare (a nu folosi termeni compromişi, e.g. Machiavelli nu era "machiavelic"). Cred că toată lumea ar avea de câştigat.
locurile albe sunt "ale lor", dacă vor să facă parte din/ să respecte România, eu cred (vezi şi alt articol ), mult mai variată, interesantă şi mai a lor ca Ungaria. 2) ce ar mai rămâne din România dacă toate regiunile etnografice s-ar crampona în mod mecanic de autonomie administrativă... s-ar rupe acea sinteză specific românească, dar şi vraja acelor ţări spirituale (dacă unii nu le simt, nu însemnă că nu sunt), care pot exista peste mări şi ţări.
Românii n-au avut genă extremistă, extremismul românesc apărând doar ca accident, reacţie, sau izolat, ca produs al vreunei minţi bolnave. Mi s-a parut foarte interesantă harta menţionată mai sus. Altminteri, până la urmă, nu vreau să MAI cad în capcana electorală a marţafoiului de Oranjadă... Mult prea mult consumă şi zăpăceşte agenda românilor acest personaj viclean şi mediocru.
Şi totuşi... a venit apoi declaraţia preşEdintelui la o emisiune, cu "onorabilii" contorsionişti Vector Cristoiu şi Confruntare Turcescu pe post de a se uita în gura preşului, despre regele "slugă la ruşi" şi vinovat de deportarea evreilor, enormităţi care nu se pot atribui decât defulării unui "beţiv la cârciumă" (in vino veritas). Colac peste gâtul pupezei afumate şi aferate, preşul se contrazice flagrant cu declaraţia de mazetă ritoasă, declaraţie făcută de nu mult timp, cu ocazia condamnării comunismului.
Îmi răsări o idee... O vorbă spune că "fiecare pasăre pe limba ei piere"... oare scopul pe pământ românesc al lui Oranjadă şi ai lui nu e să aspire cât mai multă mizerie, ca apoi să o "incendiem"? Arderea actualei coaliţii de la guvernare, cu efecte pe termen lung asupra partidelor componente, poate însemna o foarte benefică deratizare (singurii pe care nu îi dispreţuiesc fără rest sunt maghiarii - totuşi ei ar trebui să schimbe ceva, dacă nu vor să se izoleze... şi le dăm şi nume pe harta etnografică, dacă acceptă că nu ţin de Ungaria, ci de România). Şi fără a mă pune la contre cu mitocanul duhnitor, nu cumva principiul monarhiei ne poate asigura o oarecare decenţă? Eu, unul, şi nu numai eu, am ajuns în timp monarhist: trebuie anulată posibilitatea unei cârdăşii vulgare între preşedinte şi majoritatea parlamentară, Domnul românilor nu mai trebuie să răsplătească gaşca care l-a ajutat să... parvină, fiind responsabil - nu poate să fure/îşi bată joc şi să dispară - , pentru că vine dintr-o tradiţie. O Tradiţie care îi impune atât comportamentul, cât şi profesionalismul, dar, mai ales interiorizarea legăturii cu ţara. Regele s-ar raporta la ţară ca la familie: merge ţara, merge şi dinastia. Pe ce legătură, alta decât cea familială, am putea miza mai mult?! Unde mai pui că familia regală a luat decizia sa înlocuiască particula "de Sigmaringen" cu "de România"... aviz secuilor "de Ungaria".
Ce ne facem cu un Carol al II-lea? Carol Caraiman a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală, că făcea familia de râs. "Treaba" cu familia este foarte puternică. Sunt şi (ne)cazuri care decretează moartea Familiei, a lui Dumnezeu (un amic prindea bine: "nu există monarhie fără Dumnezeu"), se legitimează familia de homo, contra biologiei, naturii, principiului diferenţei etc? Am băgat de seama. Dar până la urmă, dincolo de orice artificii şi artfacte, noi toţi, pe pământ stăm. Cu-minte. Nu e vorba de resuscitarea unei monarhii desuete, ci de dreapta socotinţă a unei posibile soluţii, faţă cu celelalte.
Nimeni nu credea să cadă Ceauşescu şi a căzut judecat şi secerat ca o javră, fără nicio onoare. Există un Dumnezeu. Sper să nu ajungem să-l "executam" la fel pe Oranjadă, acea chimicală de provenienţă comunistă, toxică, care numai prin agitaţiune poate păcăli neavizaţii că ar fi vreun nectar. Cred că vine vremea să terminăm cu şobolaniada roşie-oranj (culori interesante de altfel) şi să ne regăsim albia naturală.
Pe scena "outdoor" de langă Ateneu se interpreta muzică clasică şi marele public părea să asculte entuziasmat. La final publicul e întrebat de dirijor: ce vreţi să cântăm? Vreau să spun: "Dansuri româneşti" de Bela Bartok, dar mă jenez şi las posibilii mai-cunoscători să se pronunţe. O coană, insistent, "peste" toţi: "Can-can"!. E ironizată de dirijor. Se aude un pic mai tare: Dansuri ungare!. Şi se cântă asta. Frumos. Apoi încă un "ce vreţi?". Se lasă mai linişte, şi din nou coana, cu "putere": "Can-can". Se cântă "Can-can", cu câţiva spectatori în delir, eu, cu greaţă de o melodie la fel de proletcultistă, de bogată în conţinut şi de patinată ca Vadim. Morala: mai contează ce zicem şi noi, "la vremea" potrivită, prompt. Vreme care a cam sosit... dintotdeauna. Nu numai că nu sunt de părere ca poporul ăsta merită prostit, dar cred că trebuie avut şi oarece tact cu un "aproape" în eroare (nimeni nu e garantat infailibil, neexistând reţete). Sunt pentru o educaţie - uneori curat nedeductibilă... respectul se simte dincolo de convenţii şi deducţii, acestea fiind în multe cazuri apanajul unei contabilităţi drăceşti - a atenţiei nu numai în fapte, dar şi în exprimare (a nu folosi termeni compromişi, e.g. Machiavelli nu era "machiavelic"). Cred că toată lumea ar avea de câştigat.
marți, 7 iunie 2011
Un răspuns la...
acest articol:
Bună ziua!
Sunt de acord că, în ciuda angajamentelor pe care le-ar avea de respectat orice cetăţean român , mai ales ministru, sunt maghiari care mai degrabă subminează statul român şi, prin urmare, n-ar mai avea ce căuta în funcţii guvernamentale de decizie. Totuşi, trebuie să recunosc că mai mult mă îngrijorează autodistrugerea românilor prin lipsa unor demersuri hotărâte din partea lor în ce îi priveşte în mod "intern". Să nu uit... nu cred că vă supăraţi: semnalez că articolul nu are "â" pentru "Romania", dar are pentru "lângă" din pasajul "Ultimul eveniment din aceasta serie neagra este legat de atitudinea Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, care a cerut primarului Municipiului Cluj Napoca să “îndepărteze neîntârziat”, inscripţia cu textul lui Nicolae Iorga, care a fost reamplasată lângă grupul statuar Matei Corvin, proaspat renovat.". M-am uitat şi la alte articole mai mult sau mai puţin recente: unele au diacritice din abundenţă, altele nu... de fapt sunt anumite diacritice, dar nu în toate locurile în text. Eu sunt sigur că, dacă se poate scrie - e vorba de acest articol - "László Borbély" (foarte corect!, apreciez... chiar şi eu, fără să am afinităţi prea multe cu dânsul), se poate scrie şi România, români, româneşte - "â" pentru România mi se pare important, când există posibilitatea tehnică. Sper să rectificaţi, mai ales că este vorba de respectul pentru fiinţa naţională (căreia îi luaţi apărarea).
Atât ar fi fost despre articol. Totuşi, pentru că am întâlnit o oarecare cenzură, îmi permit să îmi spun aici replica, după ce voi mai dezvolta un pic o idee (trebuie să recunosc că, dacă la dvs. am găsit receptivitate, la "subalterni" - se va vedea un caz mai departe - nu prea... mai mult se fac... parcă pentru a desumfla o oarecare energie). Da, să zicem că ungurii sunt chitiţi să ia Transilvania şi/sau să devină o regiune autonomă. Or mai fi şi alte păreri printre ei, dar nu prevalează la nivel politic. De sute de ani parcă au încercat asta, crezând ca e un pământ unguresc. Totuşi parcă nu mă îngrijorez atât de ei, cât de români. Ia dezvoltă-te tu sănătos (că ai resurse... dacă le păzeşti şi te lupţi să le valorifici), fă-ţi curăţenie, cultivă-te, porneşte proiecte, lucrează şi le vei pune natural în paranteze pretenţiile. Nu să tot discutăm cazul vreunui cretin care l-a spânzurat pe Avram Iancu: asta ne fură din timp. Ai grijă cu cine te întovărăşeşti, de ce e în stare. O observaţie concretă, din cartier: prea mulţi români spun piaţa/parcul Moghioroş în loc de Celibidache, sau măcar Drumul Taberei.
"
Comparaţi între:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Moghioro%C8%99
(da, la început comuniştii vroiau să supună/vândă ţara, fiind pre îmbuibare; erau cozi de topor - majoritatea nu erau români, apoi s-a vrut dezintegrarea românului... să ia totul de la supermarketurile ideologice sovietice)
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Celibidache
http://ro.wikipedia.org/wiki/Drumul_Taberei
Dacă noi ("născuţi liberi" ca nimeni alţii) nu atunci cine?
Răspuns: Moghioroşi.
"
Am citat dintr-un reply al meu pe grupul yahoo tnl_sector6. Mesaj pe care moderatorii acestui grup, mai exact, cred, moderatorul Costin Manolache (ca să nu vorbesc aluziv ca Mache de Lache) - prezidentul tnl sector6, care a pomenit în mesajul (în care lansa o întrebare pe grup) la care am dat reply, de "Parcul Moghioroşi" -, nu l-a lasat să treacă (să apară pentru tot grupul). Nu prea suntem noi receptivi la aiureli d'astea, dar ne pricepem când e vorba de comunicaţii, robinete, de a ne face reţea etc. Lui: băiatule, eşti mare când te apropii de 30 de ani (chiar dacă mai umbli încă în teneşi pe la sedinţe), fii mai doritor a te cultiva, dacă poţi (şi funcţia ta ar cere-o)! Altfel, nicio problemă, dar nu te potriveşti ca moderator, n-ai căderea să cenzurezi la modul ăsta. Cununie, nuntă, botez, petrecere... numele după naş, dar ne mai şi cultivăm!
PS1. Am vorbit anterior de "a desumfla o oarecare energie". Ma voi lauda un pic, pentru a justifica această sintagmă. Sunt cel care, într-un elan patriotic, ţine de 3 luni, serios, cu frecvente ore suplimentare, un curs gratuit de programare - este şi o calificare - în sala PNL sector 6, sală care mi-a fost pusă la dispoziţie imediat ce a aflat că am nevoie de d-l Mănescu, după ce acelaşi proaspăt preşedinte al tnl sector 6, îmi spusese că nu sunt şanse să ţin vreodată cursul acolo. Am pomenit şi de unii care, plecând de la iniţialele NL, îşi zic "născuţi liberi"... de parcă la vârsta naşterii se iau sau iei o seamă de decizii care îţi vor garanta libertatea in viitor. Libertatea se cucereşte. În ce priveşte "N", eu, cel puţin, mă aflu printre aceia care nu-şi permit să înlocuiască "naţional" cu "născut"... e un individualism nefiresc.
PS2. Am postat un comentariu chiar la locul articolului, dar fără vreun răspuns (vezi imaginea de mai jos). A doua zi s-a trecut la un alt articol... mai cu baloane.
Vezi, ăsta e defectul meu... nu înţeleg cum un site care se declară "la dispoziţia ta" nu catadicseşte să dea un răspuns-ceva la o semnalare de bun simţ. Totuşi, am observat că s-a adoptat - deocamdată - pe acest site folosirea consecventă a diacriticelor, adică deloc. Asta, menţinută în timp, ar însemna că s-a mişcat ceva, ceea ce nu e rău. Nu sunt de acord cu acele site-uri într-un singur sens, gen "pesurse" care nu lasă posibilitatea vreunui comentariu. Ştiu, ăsta e un tip de "informare" (alde redarea în petec a lui Băsescu prin Boc: "Nu sunt obligat să consult Coaliţia în legatură cu o remaniere, ci doar să o informez"). Facebook cred că e bun, pe lângă faptul că dă posibilitatea tehnică omului să spună ce vrea, dacă vrea, şi pt. că e mai greu să o "dai anonimă". E bine să ştim de cei care sunt numai pe post de emiţători. Să nu-i deranjăm. Când nu se dă nicio adresă de contact, e bine să se precizeze explicit asta, căci altminteri, ne aşteptăm ca Internetul să fie interactiv. Când se dă o adresă/un formular de contact, parcă mai bine e ca dezbaterea să fie publică, dacă tot vorbim de o societate democratică.
Ne mai mirăm că, la scară naţională, românii nu prea se implică în viaţa publică, că votăm mult mai "dezlânat" decât alţii chiar din ţară şi ajungem să depindem din ce în ce mai mult de aceste "minorităţi" active (nu e vorba numai de unii etnici maghiari, ci şi de o anume! clasă politică veroasă). Se găsesc tot felul de "temperări": că Antonescu ar fi spus aşa, Ponta nu chiar aşa, că opoziţia nu e cum trebuie, nu s-a copt etc. Nu domne, s-a murit pentru ca noi să ne putem implica în viaţa publică, să votăm liber = să nu ne lăsăm luaţi în balon/reţea. Uităm prea repede - in extremis, o sacoşă cu de-ale gurii le poate asigura unora încă 5 ani de "pe resurse", în dauna ţării. Nu ne place de cutare că se întovărăşeşte cu... asta e, dar uite un punct alb, o speranţă... trebuie să poţi "diferenţia" măcar la câţiva ani. Altfel, n-are nicio greutate comentariul tău public - e teatru al absurdului (ca să nu spun schizofrenicului).
Bună ziua!
Sunt de acord că, în ciuda angajamentelor pe care le-ar avea de respectat orice cetăţean român , mai ales ministru, sunt maghiari care mai degrabă subminează statul român şi, prin urmare, n-ar mai avea ce căuta în funcţii guvernamentale de decizie. Totuşi, trebuie să recunosc că mai mult mă îngrijorează autodistrugerea românilor prin lipsa unor demersuri hotărâte din partea lor în ce îi priveşte în mod "intern". Să nu uit... nu cred că vă supăraţi: semnalez că articolul nu are "â" pentru "Romania", dar are pentru "lângă" din pasajul "Ultimul eveniment din aceasta serie neagra este legat de atitudinea Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, care a cerut primarului Municipiului Cluj Napoca să “îndepărteze neîntârziat”, inscripţia cu textul lui Nicolae Iorga, care a fost reamplasată lângă grupul statuar Matei Corvin, proaspat renovat.". M-am uitat şi la alte articole mai mult sau mai puţin recente: unele au diacritice din abundenţă, altele nu... de fapt sunt anumite diacritice, dar nu în toate locurile în text. Eu sunt sigur că, dacă se poate scrie - e vorba de acest articol - "László Borbély" (foarte corect!, apreciez... chiar şi eu, fără să am afinităţi prea multe cu dânsul), se poate scrie şi România, români, româneşte - "â" pentru România mi se pare important, când există posibilitatea tehnică. Sper să rectificaţi, mai ales că este vorba de respectul pentru fiinţa naţională (căreia îi luaţi apărarea).
Atât ar fi fost despre articol. Totuşi, pentru că am întâlnit o oarecare cenzură, îmi permit să îmi spun aici replica, după ce voi mai dezvolta un pic o idee (trebuie să recunosc că, dacă la dvs. am găsit receptivitate, la "subalterni" - se va vedea un caz mai departe - nu prea... mai mult se fac... parcă pentru a desumfla o oarecare energie). Da, să zicem că ungurii sunt chitiţi să ia Transilvania şi/sau să devină o regiune autonomă. Or mai fi şi alte păreri printre ei, dar nu prevalează la nivel politic. De sute de ani parcă au încercat asta, crezând ca e un pământ unguresc. Totuşi parcă nu mă îngrijorez atât de ei, cât de români. Ia dezvoltă-te tu sănătos (că ai resurse... dacă le păzeşti şi te lupţi să le valorifici), fă-ţi curăţenie, cultivă-te, porneşte proiecte, lucrează şi le vei pune natural în paranteze pretenţiile. Nu să tot discutăm cazul vreunui cretin care l-a spânzurat pe Avram Iancu: asta ne fură din timp. Ai grijă cu cine te întovărăşeşti, de ce e în stare. O observaţie concretă, din cartier: prea mulţi români spun piaţa/parcul Moghioroş în loc de Celibidache, sau măcar Drumul Taberei.
"
Comparaţi între:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Moghioro%C8%99
(da, la început comuniştii vroiau să supună/vândă ţara, fiind pre îmbuibare; erau cozi de topor - majoritatea nu erau români, apoi s-a vrut dezintegrarea românului... să ia totul de la supermarketurile ideologice sovietice)
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Celibidache
http://ro.wikipedia.org/wiki/Drumul_Taberei
Dacă noi ("născuţi liberi" ca nimeni alţii) nu atunci cine?
Răspuns: Moghioroşi.
"
Am citat dintr-un reply al meu pe grupul yahoo tnl_sector6. Mesaj pe care moderatorii acestui grup, mai exact, cred, moderatorul Costin Manolache (ca să nu vorbesc aluziv ca Mache de Lache) - prezidentul tnl sector6, care a pomenit în mesajul (în care lansa o întrebare pe grup) la care am dat reply, de "Parcul Moghioroşi" -, nu l-a lasat să treacă (să apară pentru tot grupul). Nu prea suntem noi receptivi la aiureli d'astea, dar ne pricepem când e vorba de comunicaţii, robinete, de a ne face reţea etc. Lui: băiatule, eşti mare când te apropii de 30 de ani (chiar dacă mai umbli încă în teneşi pe la sedinţe), fii mai doritor a te cultiva, dacă poţi (şi funcţia ta ar cere-o)! Altfel, nicio problemă, dar nu te potriveşti ca moderator, n-ai căderea să cenzurezi la modul ăsta. Cununie, nuntă, botez, petrecere... numele după naş, dar ne mai şi cultivăm!
PS1. Am vorbit anterior de "a desumfla o oarecare energie". Ma voi lauda un pic, pentru a justifica această sintagmă. Sunt cel care, într-un elan patriotic, ţine de 3 luni, serios, cu frecvente ore suplimentare, un curs gratuit de programare - este şi o calificare - în sala PNL sector 6, sală care mi-a fost pusă la dispoziţie imediat ce a aflat că am nevoie de d-l Mănescu, după ce acelaşi proaspăt preşedinte al tnl sector 6, îmi spusese că nu sunt şanse să ţin vreodată cursul acolo. Am pomenit şi de unii care, plecând de la iniţialele NL, îşi zic "născuţi liberi"... de parcă la vârsta naşterii se iau sau iei o seamă de decizii care îţi vor garanta libertatea in viitor. Libertatea se cucereşte. În ce priveşte "N", eu, cel puţin, mă aflu printre aceia care nu-şi permit să înlocuiască "naţional" cu "născut"... e un individualism nefiresc.
PS2. Am postat un comentariu chiar la locul articolului, dar fără vreun răspuns (vezi imaginea de mai jos). A doua zi s-a trecut la un alt articol... mai cu baloane.
Ne mai mirăm că, la scară naţională, românii nu prea se implică în viaţa publică, că votăm mult mai "dezlânat" decât alţii chiar din ţară şi ajungem să depindem din ce în ce mai mult de aceste "minorităţi" active (nu e vorba numai de unii etnici maghiari, ci şi de o anume! clasă politică veroasă). Se găsesc tot felul de "temperări": că Antonescu ar fi spus aşa, Ponta nu chiar aşa, că opoziţia nu e cum trebuie, nu s-a copt etc. Nu domne, s-a murit pentru ca noi să ne putem implica în viaţa publică, să votăm liber = să nu ne lăsăm luaţi în balon/reţea. Uităm prea repede - in extremis, o sacoşă cu de-ale gurii le poate asigura unora încă 5 ani de "pe resurse", în dauna ţării. Nu ne place de cutare că se întovărăşeşte cu... asta e, dar uite un punct alb, o speranţă... trebuie să poţi "diferenţia" măcar la câţiva ani. Altfel, n-are nicio greutate comentariul tău public - e teatru al absurdului (ca să nu spun schizofrenicului).
sâmbătă, 4 iunie 2011
Nu mă interesează rasa ta ...
cât gradul în care îţi ASUMI "pământul de sub picioare". Şi prin "pământul de sub picioare" înţeleg orice treabă în care te afli, proiectată pe termen lung. Graniţele -s libere. Dacă într-adevăr nu-ţi place aici, nu te ţine nimeni să te duci dincolo. Văzurăm - nu numai din citite - şi cazul bancherului american care se refugie la mănăstirea Oaşa: ăla, prin asumare, poate fi mai român decât 10 rude de-ale mele (caz ipotetic) care se fandosesc de civilizaţie transatlantică. Asta cu "nu ne-am născut în locul potrivit... Da nu`i nimic, sunt consolat de mic"... Domnule, purceaua e moartă în coteţ, cine te împiedică să îţi alegi alt loc, e timpul să nu mai fii "consolat de mic", că să scursă dămult toată dulcegăria din gogoaşă.
Nu ne putem handicapa de tradiţiile benefice - mă refer la acea dospire cumsecade şi statornică de-a lungul secolelor. Şi nici nu putem să nu dăm pălăria jos în faţa unora care, deşi au venit mai târziu pe acest pământ, şi-au asumat românitatea. Un alt exemplu remarcabil (afară de cel al bancherului ortodoxit româneşte... sunt foarte multe), este Nicolae Steinhardt, parte integrantă a culturii româneşti care va să rămână. Monahul Steinhardt era căutat la Rohia in miez de noapte de confraţi evrei, ca să fie întrebat: "Cum se simte la ora asta...", răspunsul fiind "împlinit, renăscut ...". Tatăl lui S., care fusese coleg de facultate cu Albert Einstein, i-a spus fiului înainte să fie luat în temniţa comunistă: "Să nu fii jidan fricos şi să te caci în pantaloni!". Păi!
Mai e şi "chestiunea" ţigănească şi aici "atac" "problema" denumirii. Nu le pot zice romi, ca să nu-i iau la grămadă cu românii, în lumea asta a prescurtărilor, al cărui "fan" sunt uneori chiar şi eu. Ţigani, gitani, gipsy ... li se spune de secole, peste mări şi ţări. Să nu se înţeleagă că am ceva împotriva autodenumirii lor cum vor, dacă chiar ţin la asta. Mai clar: trăieşti pe teritoriul României şi îmi vorbeşti mie, ca majoritar, româneşte, atunci îţi zic român... dacă nu protestezi. Dacă ţii foarte mult să-ţi spun rom, ţie unul nu-ţi spun nici aşa, nici aşa, zic "domnu'", "dvs" etc. De ce atăta caragaţă? Aşa mi se pare că respect Adevărul de deasupra mea/desubtul meu.
Un fapt tragicomic: pe wikipedia, la capitolul "Personalităţi de etnie romă sau cu origini rome în România" apare Anton Pann; mă duc pe pagina lui Anton Pann: "de origine aromân". Mă uit la figură (cine zice că nu recunoaşte anumite (urme de) trasături ţigăneşti pe figură, face pe prostu'), la texte... hai domne ca nu vine din cultura aceea. Nu e acea "matrice stilistică"... nu că aş desconsidera cumva din start trasăturile ţigăneşti. Mai umbla un zvon că Leonardo Da Vinci ar fi fost evreu... hai domne că nu a croit diaspora evreiască Renaşterea (nu că aş îmbrăţişa-o total... unii spun, şi nu poţi să-i contrazici categoric, că după Renaştere a venit Iluminismul, Revoluţia franceză şi apoi comunismul, ca expresie cea mai înaltă a ruperii de religie, tradiţie, omului nou, "eliberat" etc). Cum aş putea reacţiona ca un prost (i.e. fără mijloace intelectuale)? Dând geopolitică din top (cheia lumii e la mine... frăţioare): ca si ţiganii, evreii -s o rasă migratoare mercantilă, care, între alte comerţuri care să-i facă heghemonici, încearcă să facă caz excesiv desuferinţa/handicapu' rasei asuprite/holocaustul în tramvaiu' 41/la UE/simpozioane etc, unii mai 'telectual, alţii mai puţin, substratul "afacerii" fiind acelaşi. Această generalizare ar fi o întruchipare concretă a zicalei: "prostul nu e prost destul, până nu e şi fudul". Ar fi o aroganţă/suficienţă fără rest. Aş fi la fel de tragicomic ca şi complexele de inferioritate (sau "superioritate") ale unor minoritari/majoritari. Doamne fereşte!
Azi am avut o "întâmplare" mai puţin obişnuită. Era a doua oară când, ieşind de la un magazin Dedeman, am fost abordat să cumpăr la preţ mic nişte "supertelefoane" mobile. Eram cu galerii de perdea de 3m, pierdusem deja un tramvai, că se moşmondise unul în faţa mea, şi-mi vin 2 ţigani cam de statura mea cu "supertelefoanele": "am două... ". Am tranşat, imi cer scuze pentru limbajul neacademic: "mă cac în ele!". "Cum?! ... în telefoanele mele?!/ Le-ai produs tu?/ Da, eu le-am produs./ Ce conţin?" ... moment în care un ţigan se dă mai la o parte, dar ăsta cu clonţu' se montează agresiv cap în cap cu mine, repetând a cafteală: "Cum?! ... în telefoanele mele?!". "Da, mă cac în telefoanele pe care nu le-ai produs tu", zic şi eu simţind că, dacă sare sa mă atingă, va trebui să mă dezlănţui. Dar... se dă şi ţiganul ăsta la o parte şi, anulăm posibilul "show" de pe caldarâm. Iarăşi, talmeş-balmeş, se poate zice: ee ... ăsta tot are "boală" pe "alogeni". Perfect fals. Am "boală" pe cârdăşiile schizofrenice - trei să fii cam schizofrenic să te dai apărător al umanităţii, României, dar să încerci să profiţi de "fidelitatea" găştii sau de impresionabilitatea unora. În plus, nu aş lua nimic la preţ foarte convenabil de la "intermediari" de felul ăsta. De ce să contribui la propagarea mucegaiului?! De ce să cochetez şi eu cu schizofrenia?! Cu muşchii mici, cu sărăcia mai ales a interiorului?! De ce să mă trag la fund?! "Oropsitul" poet Mircea Dinescu filozofa "viaţa in România e ca un păr din c..: scurtă şi plină de c...t". I se poate răspunde (retoric şi principial), în legătură şi cu alte apariţii picante si pleiboistice ale dânsului, cu o parafrază după o zicere populară: "Dracul e prostia, fiind localizat in c.r.l prostului".
Am dat un exemplu benefic cu Steinhardt, dacă nu dau exemple de la alte etnii, se va crede că am ceva cu ele. Nu de asta voi mai da câteva exemple, ci ca să articulez cât oi putea de expresiv legătura interioară, i.e. în favoarea tratării (cât mi-oi putea permite de) inte-lectuale a subiectului asumării locului în care te-ai aşezat. Dezvolt anteriorul "perfect fals" în priveşte ce "boala pe alogeni": dacă ei se asumă ca români, nu numai că-s gata să îi consider aşa. Despre Adrian Pintea, interpretul memorabil al lui Iancu Jianu, unii spun că era de origine romă, alţii, "români verzi", că avea mai mult "sânge românesc", alţii, ceva mai de la sud, că se poate ca Iancu Jianu să fi fost arnăut (albanez... nişte traci mai sălbatici şi ăştia)... şi uite aşa bănănărim în păr coclaurile. Io spun ce (îmi) e Adrian Pintea după ce a făcut: a fost un român în faţa căruia îmi scot pălăria. Iar, în ce-l priveşte pe Iancu Jianu, chiar dacă, prin absurd (vezi şi wikipedia), ar fi fost cu furluatul, contează mai mult cum a rămas el în etos-ul popular - e drept că m-am bucurat să aflu că a fost un fel de Tudor Vladimirescu.
"Chestiunea" ungurească are şi ea specificul ei. L-as aminti pe Bela Bartok cu viul si prolificul său interes pentru România şi Balcani. Si le-aş pune ungurilor o întrebare nu neapărat retorică: chiar aţi vrea, dacă aţi putea, să rupeţi o bucată din Transilvania şi să vă uniţi cu Ungaria? Chiar nu vedeţi că PUTEŢI avea un specific mai tare decât uneori "plicticoasa" Ungarie - poate vă aduceţi aminte că v-am salvat de la comunismul în care vă aruncară-ţi pe la 1919 (interesant Dumnezeu a avut acest Bela Kun), poate vă aduceţi aminte de Alexandru Moghioroş şi de alţi pionieri PCR? Sunteţi într-un spaţiu unde se intretaie lumi şi civilizaţii... într-o sinteză specifică (românească)... din care faceţi parte. Un coleg de armată maghiar, acum doctor în matematici, îmi spunea că limba română l-a ajutat foarte mult să înţeleagă limba franceză, engleză... Şi se semna cu "prietenul tău...". Domne, curajul (iară nu aroganţa), inteligenţa şi frumuseţea nu au graniţe. Ca şi asumarea.
Putem da un exemplu recent din fotbal. Aseară am fost reţinut în faţa televizorului de meciul din Giuleşti al României cu Bosnia. În general, de câţiva ani, consider că n-am ce mă uita la "tractorişti" şi nici la ştirile cu nevestele/gagicile lor. Dar aseară am stat plăcut surprins de meci, dar şi de interview-uri (pun în paranteză unele "patinaje" ale prezentatorilor gurnalişti). Devenisem fan Răzvan Lucescu. Ca să aflu a doua zi ca a lăsat naţionala pentru Rapid... Măi, tu nu meritai naţionala! Ce dacă fac gălăgie mare o gramadă de bagabonţi din media sau de pe lângă?! Tatăl Mircea Lucescu îl sfătuise să plece la un club din altă ţară, că aici îl urmăresc să i-o coacă unii - hai să plecăm toţi valoroşii, că o să aibă cine să se bucure de minunea asta de ţară! Dar voi nu datoraţi României ceea ce sunteţi? Nu mai e România rentabilă?! Un descendent de emigrant irlandez ca J.F.Kenedy, în anii '60 zicea : “Nu te întreba ce poate face ţara pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Că tot observa un comentator după interviul luat lui R. Lucescu, "filozofia", dar şi analiticitatea de peste noapte a demisionatului de la cârma naţionalei de fotbal. Haide de! Putem avea asimptote de la unii care chiar au năzuit în Duh. Ruşine lui, ca şi lui Boloni, care a făcut ceva similar! Mi-ar fi plăcut să vă consider români, dar în definiţia pe care o dau românului nu poate intra lăsatul naţionalei.
Mi-ar pare rău pentru oricine se dezintegrează în consumism, pentru oricine îşi pierde seva rădăcinilor. Asumarea/cultivarea spaţiului în care ai rădăcini (spirituale) o văd ca pe un fenomen natural. Fără aceste rădăcini nu suntem liberi, umblăm năuci, apatici, plicticoşi... rămâne doar comerţu' pre îmbuibare, neoanele. Mă bucur de acest pământ aşa cum cred că m-aş bucura de ţara Patagoniei, dacă aş alege să locuiesc, dacă m-aş fi născut acolo. Şi dacă eu, ca şi patagonezu' ne asumăm cu mândrie obârşia, "nu se întâlnesc două trufii, ci două demnităţi care se apreciază" (a zis aici bine Dan Puric). Câştigăm natural şi pe termen lung toţi. Cum zicea armeanu' care îi mai şi dedică piese lui Eliade şi Brâncuşi.
Dacă ţi-ai ales să stai/rămâi într-un stat, să-i fii/rămâi cetăţean, să-i vorbeşti limba oficială, îl poţi critica. Deşi eu, unul, nu cred în "biciuirea" tarelor şi cam atât - ba chiar consider dăunătoare această critică în exces - , cât în iniţiativa constructivă, eventual ca reacţie, pot admite că unii pot "doar" să critice. Dar, la modul general, a fi cetăţean al unei ţări (stând în ţară sau aflându-te departe de ţară) şi a face cetate în cetate sau a te declara "prea bun" pentru ţara asta... înseamnă că trebuie să renunţi la cetăţenia ţării: grăbeşte-te cu folos şi asumă-ţi meterezele spre care tinzi. Mi se pare o chestie de bun simţ. Ştiu, în viaţă nu e totdeauna aşa, dar cred că aceasta ar trebui să fie regula. Excepţiile sunt ca şi familiile de homosexuali: nişte anomalii. Dacă unii le-au legiferat înseamnă că au reuşit să facă din anomalie lege. Doamne fereşte!
Nu ne putem handicapa de tradiţiile benefice - mă refer la acea dospire cumsecade şi statornică de-a lungul secolelor. Şi nici nu putem să nu dăm pălăria jos în faţa unora care, deşi au venit mai târziu pe acest pământ, şi-au asumat românitatea. Un alt exemplu remarcabil (afară de cel al bancherului ortodoxit româneşte... sunt foarte multe), este Nicolae Steinhardt, parte integrantă a culturii româneşti care va să rămână. Monahul Steinhardt era căutat la Rohia in miez de noapte de confraţi evrei, ca să fie întrebat: "Cum se simte la ora asta...", răspunsul fiind "împlinit, renăscut ...". Tatăl lui S., care fusese coleg de facultate cu Albert Einstein, i-a spus fiului înainte să fie luat în temniţa comunistă: "Să nu fii jidan fricos şi să te caci în pantaloni!". Păi!
Mai e şi "chestiunea" ţigănească şi aici "atac" "problema" denumirii. Nu le pot zice romi, ca să nu-i iau la grămadă cu românii, în lumea asta a prescurtărilor, al cărui "fan" sunt uneori chiar şi eu. Ţigani, gitani, gipsy ... li se spune de secole, peste mări şi ţări. Să nu se înţeleagă că am ceva împotriva autodenumirii lor cum vor, dacă chiar ţin la asta. Mai clar: trăieşti pe teritoriul României şi îmi vorbeşti mie, ca majoritar, româneşte, atunci îţi zic român... dacă nu protestezi. Dacă ţii foarte mult să-ţi spun rom, ţie unul nu-ţi spun nici aşa, nici aşa, zic "domnu'", "dvs" etc. De ce atăta caragaţă? Aşa mi se pare că respect Adevărul de deasupra mea/desubtul meu.
Un fapt tragicomic: pe wikipedia, la capitolul "Personalităţi de etnie romă sau cu origini rome în România" apare Anton Pann; mă duc pe pagina lui Anton Pann: "de origine aromân". Mă uit la figură (cine zice că nu recunoaşte anumite (urme de) trasături ţigăneşti pe figură, face pe prostu'), la texte... hai domne ca nu vine din cultura aceea. Nu e acea "matrice stilistică"... nu că aş desconsidera cumva din start trasăturile ţigăneşti. Mai umbla un zvon că Leonardo Da Vinci ar fi fost evreu... hai domne că nu a croit diaspora evreiască Renaşterea (nu că aş îmbrăţişa-o total... unii spun, şi nu poţi să-i contrazici categoric, că după Renaştere a venit Iluminismul, Revoluţia franceză şi apoi comunismul, ca expresie cea mai înaltă a ruperii de religie, tradiţie, omului nou, "eliberat" etc). Cum aş putea reacţiona ca un prost (i.e. fără mijloace intelectuale)? Dând geopolitică din top (cheia lumii e la mine... frăţioare): ca si ţiganii, evreii -s o rasă migratoare mercantilă, care, între alte comerţuri care să-i facă heghemonici, încearcă să facă caz excesiv desuferinţa/handicapu' rasei asuprite/holocaustul în tramvaiu' 41/la UE/simpozioane etc, unii mai 'telectual, alţii mai puţin, substratul "afacerii" fiind acelaşi. Această generalizare ar fi o întruchipare concretă a zicalei: "prostul nu e prost destul, până nu e şi fudul". Ar fi o aroganţă/suficienţă fără rest. Aş fi la fel de tragicomic ca şi complexele de inferioritate (sau "superioritate") ale unor minoritari/majoritari. Doamne fereşte!
Azi am avut o "întâmplare" mai puţin obişnuită. Era a doua oară când, ieşind de la un magazin Dedeman, am fost abordat să cumpăr la preţ mic nişte "supertelefoane" mobile. Eram cu galerii de perdea de 3m, pierdusem deja un tramvai, că se moşmondise unul în faţa mea, şi-mi vin 2 ţigani cam de statura mea cu "supertelefoanele": "am două... ". Am tranşat, imi cer scuze pentru limbajul neacademic: "mă cac în ele!". "Cum?! ... în telefoanele mele?!/ Le-ai produs tu?/ Da, eu le-am produs./ Ce conţin?" ... moment în care un ţigan se dă mai la o parte, dar ăsta cu clonţu' se montează agresiv cap în cap cu mine, repetând a cafteală: "Cum?! ... în telefoanele mele?!". "Da, mă cac în telefoanele pe care nu le-ai produs tu", zic şi eu simţind că, dacă sare sa mă atingă, va trebui să mă dezlănţui. Dar... se dă şi ţiganul ăsta la o parte şi, anulăm posibilul "show" de pe caldarâm. Iarăşi, talmeş-balmeş, se poate zice: ee ... ăsta tot are "boală" pe "alogeni". Perfect fals. Am "boală" pe cârdăşiile schizofrenice - trei să fii cam schizofrenic să te dai apărător al umanităţii, României, dar să încerci să profiţi de "fidelitatea" găştii sau de impresionabilitatea unora. În plus, nu aş lua nimic la preţ foarte convenabil de la "intermediari" de felul ăsta. De ce să contribui la propagarea mucegaiului?! De ce să cochetez şi eu cu schizofrenia?! Cu muşchii mici, cu sărăcia mai ales a interiorului?! De ce să mă trag la fund?! "Oropsitul" poet Mircea Dinescu filozofa "viaţa in România e ca un păr din c..: scurtă şi plină de c...t". I se poate răspunde (retoric şi principial), în legătură şi cu alte apariţii picante si pleiboistice ale dânsului, cu o parafrază după o zicere populară: "Dracul e prostia, fiind localizat in c.r.l prostului".
Am dat un exemplu benefic cu Steinhardt, dacă nu dau exemple de la alte etnii, se va crede că am ceva cu ele. Nu de asta voi mai da câteva exemple, ci ca să articulez cât oi putea de expresiv legătura interioară, i.e. în favoarea tratării (cât mi-oi putea permite de) inte-lectuale a subiectului asumării locului în care te-ai aşezat. Dezvolt anteriorul "perfect fals" în priveşte ce "boala pe alogeni": dacă ei se asumă ca români, nu numai că-s gata să îi consider aşa. Despre Adrian Pintea, interpretul memorabil al lui Iancu Jianu, unii spun că era de origine romă, alţii, "români verzi", că avea mai mult "sânge românesc", alţii, ceva mai de la sud, că se poate ca Iancu Jianu să fi fost arnăut (albanez... nişte traci mai sălbatici şi ăştia)... şi uite aşa bănănărim în păr coclaurile. Io spun ce (îmi) e Adrian Pintea după ce a făcut: a fost un român în faţa căruia îmi scot pălăria. Iar, în ce-l priveşte pe Iancu Jianu, chiar dacă, prin absurd (vezi şi wikipedia), ar fi fost cu furluatul, contează mai mult cum a rămas el în etos-ul popular - e drept că m-am bucurat să aflu că a fost un fel de Tudor Vladimirescu.
"Chestiunea" ungurească are şi ea specificul ei. L-as aminti pe Bela Bartok cu viul si prolificul său interes pentru România şi Balcani. Si le-aş pune ungurilor o întrebare nu neapărat retorică: chiar aţi vrea, dacă aţi putea, să rupeţi o bucată din Transilvania şi să vă uniţi cu Ungaria? Chiar nu vedeţi că PUTEŢI avea un specific mai tare decât uneori "plicticoasa" Ungarie - poate vă aduceţi aminte că v-am salvat de la comunismul în care vă aruncară-ţi pe la 1919 (interesant Dumnezeu a avut acest Bela Kun), poate vă aduceţi aminte de Alexandru Moghioroş şi de alţi pionieri PCR? Sunteţi într-un spaţiu unde se intretaie lumi şi civilizaţii... într-o sinteză specifică (românească)... din care faceţi parte. Un coleg de armată maghiar, acum doctor în matematici, îmi spunea că limba română l-a ajutat foarte mult să înţeleagă limba franceză, engleză... Şi se semna cu "prietenul tău...". Domne, curajul (iară nu aroganţa), inteligenţa şi frumuseţea nu au graniţe. Ca şi asumarea.
Putem da un exemplu recent din fotbal. Aseară am fost reţinut în faţa televizorului de meciul din Giuleşti al României cu Bosnia. În general, de câţiva ani, consider că n-am ce mă uita la "tractorişti" şi nici la ştirile cu nevestele/gagicile lor. Dar aseară am stat plăcut surprins de meci, dar şi de interview-uri (pun în paranteză unele "patinaje" ale prezentatorilor gurnalişti). Devenisem fan Răzvan Lucescu. Ca să aflu a doua zi ca a lăsat naţionala pentru Rapid... Măi, tu nu meritai naţionala! Ce dacă fac gălăgie mare o gramadă de bagabonţi din media sau de pe lângă?! Tatăl Mircea Lucescu îl sfătuise să plece la un club din altă ţară, că aici îl urmăresc să i-o coacă unii - hai să plecăm toţi valoroşii, că o să aibă cine să se bucure de minunea asta de ţară! Dar voi nu datoraţi României ceea ce sunteţi? Nu mai e România rentabilă?! Un descendent de emigrant irlandez ca J.F.Kenedy, în anii '60 zicea : “Nu te întreba ce poate face ţara pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Că tot observa un comentator după interviul luat lui R. Lucescu, "filozofia", dar şi analiticitatea de peste noapte a demisionatului de la cârma naţionalei de fotbal. Haide de! Putem avea asimptote de la unii care chiar au năzuit în Duh. Ruşine lui, ca şi lui Boloni, care a făcut ceva similar! Mi-ar fi plăcut să vă consider români, dar în definiţia pe care o dau românului nu poate intra lăsatul naţionalei.
Mi-ar pare rău pentru oricine se dezintegrează în consumism, pentru oricine îşi pierde seva rădăcinilor. Asumarea/cultivarea spaţiului în care ai rădăcini (spirituale) o văd ca pe un fenomen natural. Fără aceste rădăcini nu suntem liberi, umblăm năuci, apatici, plicticoşi... rămâne doar comerţu' pre îmbuibare, neoanele. Mă bucur de acest pământ aşa cum cred că m-aş bucura de ţara Patagoniei, dacă aş alege să locuiesc, dacă m-aş fi născut acolo. Şi dacă eu, ca şi patagonezu' ne asumăm cu mândrie obârşia, "nu se întâlnesc două trufii, ci două demnităţi care se apreciază" (a zis aici bine Dan Puric). Câştigăm natural şi pe termen lung toţi. Cum zicea armeanu' care îi mai şi dedică piese lui Eliade şi Brâncuşi.
Dacă ţi-ai ales să stai/rămâi într-un stat, să-i fii/rămâi cetăţean, să-i vorbeşti limba oficială, îl poţi critica. Deşi eu, unul, nu cred în "biciuirea" tarelor şi cam atât - ba chiar consider dăunătoare această critică în exces - , cât în iniţiativa constructivă, eventual ca reacţie, pot admite că unii pot "doar" să critice. Dar, la modul general, a fi cetăţean al unei ţări (stând în ţară sau aflându-te departe de ţară) şi a face cetate în cetate sau a te declara "prea bun" pentru ţara asta... înseamnă că trebuie să renunţi la cetăţenia ţării: grăbeşte-te cu folos şi asumă-ţi meterezele spre care tinzi. Mi se pare o chestie de bun simţ. Ştiu, în viaţă nu e totdeauna aşa, dar cred că aceasta ar trebui să fie regula. Excepţiile sunt ca şi familiile de homosexuali: nişte anomalii. Dacă unii le-au legiferat înseamnă că au reuşit să facă din anomalie lege. Doamne fereşte!
vineri, 3 iunie 2011
Brâncuşi şi moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului
Câteva poze pentru reîntregirea noastră după o carte (cu un pasaj) pe care am pescuit-o outdoor de la Bookfest:
vineri, 15 aprilie 2011
Pur şi simplu
O relaţie tare: Eventual dincolo de aparenţe, cei doi reuşesc să-şi fie unul altuia un cuplu "Don Quijote - Sancho Panza".
Tot o relaţie tare: pun pariu ca gândul tău mi se va aşeza nu-ştiu-când pe umăr, făcându-mi umărul mai uşor.
Scopul scuză mijloacele ... poate fi o comoditate materialistă. Căci scopul este El. Dar nu poţi spune ca restul e de pus în paranteză. Pentru că El e peste tot şi cred că s-ar supăra să-l neglijezi. Şi sacrificiile au taina lor.
A formulat un neamţ de stă mîţa în coadă: "Esenţa adevărului este libertatea".
Tot o relaţie tare: pun pariu ca gândul tău mi se va aşeza nu-ştiu-când pe umăr, făcându-mi umărul mai uşor.
Scopul scuză mijloacele ... poate fi o comoditate materialistă. Căci scopul este El. Dar nu poţi spune ca restul e de pus în paranteză. Pentru că El e peste tot şi cred că s-ar supăra să-l neglijezi. Şi sacrificiile au taina lor.
A formulat un neamţ de stă mîţa în coadă: "Esenţa adevărului este libertatea".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
