O fi pe bune?

"
La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre “un nou echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea “Malta” au mai adus şi o hartă.
[...]
În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică înţelegerea de la Malta . Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă “Dniester” în cadrul Ucrainei.

Publicaţia franceză “L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie “Ţigani”.

"

În sfarşit, se ajunge la situaţia zilelor noastre când, se observă cu îngrijorare, ţara are în funcţii cheie, reprezentativ de mari, pe un Vladimir Tismăneanu sau pe un Patapievici, foşti ideologi de frunte ai comunismului sau odrasle ale unor ştabi/potentaţi. Deci Malta redivivus... o viziune care nu e chiar neverosimilă dacă ne uităm în jur şi observăm că ne cam cultivăm, fie şi printr-o "eficientă" apatie, spre a deveni colonie. Nu-i rea "ştirea". Mi-a lăsat însă un gust amar problematizarea ei: "O fi pe bune?" se întreba doar ingenuul răspândac. Interesantă întrebarea, dar ca stil, care este omul, sau ca ton, care face muzica, aduce aminte de procedeul OTVist: ştire bombă (am auzit că aţi fost la puşcărie) şi apoi "provocare": e adevărat? În continuare, dau totuşi un răspuns...

Sigur că mulţi ne vor (vrea) ţara. Şi în trecut a fost la fel... dacă te uiţi în istoria oficială, mai ales în cea scrisă NU de români, în dreptul hărţii ţării nu prea o să dai de daci... dai un pic şi de ţările române, dar mai mult dai de imperii sau regate străine (fie şi cel cuman... ce o mai fi rămas din el, ce mari civilizatori au fost cumanii, habarnam - dacă au fost Basarabi, atunci ei s-au civilizat pe teritoriu românesc).

Îţi zic io, deşi întrebarea ta e subţire, cu muşchii mici şi-naltă direcţie decât aia care mă interesează pe mine, care a fost şi ie soluţia: natalitatea (în principal o văd ca pe o cultivare a creaţiei în ţara natală - cum e natural să o facă chiar şi patagonezii în ţara lor - , fie şi prin faptul că încerci/cauţi să iei, dacă nu-s proaste, produse de origine românească) în sensul asumării culturii şi civilizaţiei româneşti. Exclud xenofobia, e vb de asumarea rădăcinilor - esenţiale în ordine naturală. Veneticii pot zice că România e a lor, dar dacă acolo-s mulţi români, şi, mai ales, "practicanţi" ai României (măcar cearcă de vorbesc curat româneşte etc), geaba zic.

Iară natalitatea înseamnă cel puţin: forţă de creaţie, familie (în primul rând spirituală) puternică, simţământul acut că faci parte dintr-o comunitate pe care se cuvine să o slujeşti, nu simţământul acut că uite ce bună resursă la îndemână avem, eventual de înţepat ca un stăpân/demiurg "adevărat". Forţa de creaţie înseamnă să nu te ia valul forward-urilor trâmbiţate sau insinuate, şi, din când în când, să mai vii şi cu o chestie personală, fie şi o idee regândită de tine însuţi... o creaţie sau, cel puţin, o respectare a ei în sensul menţionat mai înainte.

Aa, desigur, nu înseamnă că orice împuietor e "merituos"... se văzură multe cârdăşii: primordial e rostul spiritual, care, de altfel, n-are cum să rezulte din agregare, când nu vorbim de o degenerare a rostului (cârdăşia: în genere, din micime, întoarce steagul către sine), care se împlineşte doar prin trăire interioară şi, cumva, dincolo de noi.

Aşa că, io, mărturisesc, nu pot să mulţămesc major decât pentru chestii d-astea. Restu' nu prea stimulează creativitatea în Ţara mea (care e şi teren material, şi afectiv, şi spiritual... ca Ţara Bârsei de exemplu).